Un fost informator al Biroului Federal de Investigaţii din SUA (FBI), urmărit penal pentru că a minţit şi fabricat acuzaţii false de corupţie împotriva lui Joe Biden şi a fiului său, a recunoscut în faţa anchetatorilor că primea informaţii de la persoane având legături cu serviciile secrete ruseşti, relatează AFP și Agerpres.
Alexander Smirnov, 43 de ani, fost informator americano-israelian al FBI arestat joia trecută la Las Vegas, este acuzat că a minţit atunci când a spus că preşedintele american şi fiul său Hunter Biden ar fi primit fiecare mită în valoare de cinci milioane de dolari pentru a permite unei companii de gaze ucrainene, Burisma, să scape de urmărirea penală.
Dar, potrivit procurorului David Weiss şi altor magistraţi, „dezinformarea pe care (Smirnov) o răspândeşte nu se limitează doar la 2020.
El colportează intens noi minciuni care ar putea avea un impact asupra actualelor alegeri americane (din 2024), după ce a avut o întâlnire cu responsabili ai serviciilor secrete ruseşti în noiembrie”.
„În cursul interogatoriului său în detenţie la 14 februarie a.
c.
, Smirnov a recunoscut că responsabili având legătură cu serviciile secrete ruse au fost implicaţi în difuzarea unei naraţiuni” despre Hunter Biden, indică procurorii într-un document judiciar depus la un tribunal din Nevada.
Dreapta îl acuză pe Joe Biden, până în prezent fără probe concludente, că şi-ar fi folosit influenţa atunci când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său Hunter să desfăşoare afaceri dubioase în Ucraina şi China.
Relatarea lui Smirnov s-a scurs în sfera publică şi a devenit un element central pentru a alimenta aceste suspiciuni.
Dar a fost o poveste inventată de la zero, au reiterat marţi magistraţii, potrivit cărora consecinţele acestor acuzaţii false „continuă să se facă simţite şi astăzi”.
Inculparea lui Alexander Smirnov pentru transmiterea de informaţii false către FBI în legătură cu Joe şi Hunter Biden fragilizează ancheta de destituire efectuată de către republicani în Congres împotriva preşedintelui american, cu câteva luni înainte de o probabilă nouă confruntare directă între liderul democrat şi Donald Trump pentru fotoliul de la Casa Albă.
Un personaj controversat pus sub acuzare de procurorii americani pentru fraudă fiscală, Hunter Biden este o ţinta predilectă a republicanilor din SUA, care alimentează suspiciunile cu privire la afacerile sale comerciale în Ucraina şi în China în perioada preşedinţiei lui Barack Obama.
Însă ancheta judiciară în curs de desfăşurare asupra fiului preşedintelui în exerciţiu american nu a reuşit până în prezent să confirme respectivele acuzaţii, notează AFP.