Emoţia puternică din jurul asasinării lui Aleksei Navalnîi se va risipi foarte curând şi va trebui să revenim la contemplarea obiectivă a realităţii dure a războiului din Ucraina.
Este foarte adevărat că acest eveniment tragic a conştientizat opinia publică occidentală asupra pericolului unei dictaturi condusă de Vladimir Putin nu numai pentru Federaţia Rusă, ci şi pentru întregul continent.
Nici nu era nevoie de prea mult pentru ca liderii politici să se alinieze opiniei publice din statele europene: potrivit raportului prezentat Conferinţei de Securitate de la München, intitulat Lose – lose?, Federaţia Rusă este considerată de opinia publică din diferite ţări cel mai mare risc de securitate sau în orice caz într-un top trei riscuri.
Înfruntarea cu regimul Putin a trecut însă la un alt nivel, cel în care adversarul dovedeşte din plin că nu pune niciun preţ pe morală şi este în stare de orice gest.
După asasinarea lui Navalnîi, întrebarea cheie a momentului este ce va face Vladimir Putin în continuare, după ce va fi plebiscitat într-un simulacru de alegeri prezidenţiale, fără oponenţi politici în interiorul ţării şi cu o opoziţie în exil divizată asupra scopurilor, metodelor şi potenţialului lider unificator.
Nu ştim ce va face Vladimir Putin cu puterea nelimitată pe care o are şi o va avea dar categoric nu va contempla pasiv după alegeri imaginea sa în istorie.
Liderul de la Kremlin forţează un sfârşit al războiului din Ucraina în avantajul său.
Dacă se poate înaintea alegerilor din SUA, cu atât mai bine.
Pentru a desluşi dacă o poate face şi cum o poate face, este nevoie de o privire de ansamblu a situaţiei din Ucraina, pe două paliere separate, politic şi militar, pentru a realiza ulterior convergenţa celor două aspecte.
Paradoxal, analiza situaţiei politice a Ucrainei în acest moment trebuie să înceapă de la un act militar, momentul înlocuirii generalului Zalujnîi.
Nu ştim exact care au fost motivele din spatele acestei schimbări dar ştim precis că în ultimele luni a existat o situaţie tensionată între cei doi lideri.
Întotdeauna liderul politic vrea să fie cel care decide şi pe plan militar, iar deseori militarii acţionează ca şi cum ar fi oameni politici – a se vedea în acest sens excelenta sinteză a lui Lawrence Freedman, Command: The Politics of Military Operations from Korea to Ukraine din 2022 care analizează mai multe astfel de cazuri, începând cu 1945 şi disputa dintre Truman şi MacArthur.
Aproape că nici nu mai contează de la ce a început disputa dintre Zelenski şi Zalujnîi.
Cel mai important aspect în dispută pare a fi fost moblizarea.
Din punct de vedere politic, o mobilizare generală nu are cum să fie populară.
Din punct de vedere militar, ea este însă necesară.
Un stat în stare de război ar trebui să aibă 10% din întreaga populaţie mobilizată efectiv şi 5% voluntari.
În cazul Ucrainei, ar fi fost nevoie de aproximativ 2.
500.
000 de oameni pe front şi peste 1.
000.
000 voluntari.
S-a constatat, după demiterea generalului Zalujnîi, că pe front în Ucraina se află doar între 100.
000 şi 300.
000 de militari.
Întrebarea cheie este unde sunt restul.
Abundă relatările militarilor aflaţi în permisie care constată numărul mare de tineri bărbaţi aflaţi în cafenele şi dezamăgirea cruntă generată de un asemenea peisaj.
A existat, documentat, corupţie la centrele de recrutare.
Totuşi, corupţia nu poate explica totul.
Ceva nu a funcţionat în mecanismul de rectutare/moblizare.
Iar acel ”ceva” nu a fost încă pe deplin lămurit nici de ministrul Apărării Umerov, nici de noul şef al FAU, generalul Syrsky.
Multe persoane care ar fi putut fi încorporate se află în prezent în Europa.
Se estimează acest număr la 500.
000.
De ce se mai bucură aceste persoane de protecţia oferită de paşaportul ucrainean, de ce nu le este retras acest document? O măsură simplă care ar da un semnal că problema este ştiută la Kyiv.
În prezent, există un larg consens: contraofensiva ucraineană din 2023 a eşuat.
Eşecul nu a fost unul strict militar: a început să fie pusă la îndoială capacitatea Ucrainei de a câştiga războiul.
De aici, toate consecinţele politice: obiectivul de a recâştiga toate teritoriile pierdute începând din 2014 nu mai are o susţinere necondiţionată în Occident – decât poate la nivel declarativ.
Ceea ce nu se are în vedere în analizele dedicate acestui eşec este pierderea imensă de resurse financiare şi umane.
Eşecul contraofensivei ucrainene nu se măsoară doar în termeni de echipament militar.
Pierderea recentă a Avdiivka, după o rezistenţă eroică, completează în mod sumbru pierderile din 2024, Bahmut şi Soledar.
Pierderea nu este de importanţă strategică, ci simbolică: moralul ucrainenilor nu poate fi întreţinut doar cu doborârea unor avioane şi avarierea unor nave ruseşti la Marea Neagră.
Ceea ce a şocat opinia publică din Ucraina în cazul Avdiivka a fost nu faptul că forţele ruse au cucerit un petec de pământ, ci că, deşi s-a spus că acestea au pierdut sute de tancuri, pe data de 19 februarie a avut loc o paradă de tancuri la Avdiivka, special pentru a afecta moralul ucrainean.
De unde are Federaţia Rusă aceste resurse militare care par în prezent nelimitate? Potrivit estimărilor RUSI, Federaţia Rusă produce 1500 de tancuri şi 3000 de vehicule blindate pe an.
Generalul Syrsky va fi de acum pe deplin asociat atât cu succesul bătăliilor din zona Kyiv şi cu contraofensiva de succes din regiunile Harkiv şi Herson din 2022, cât şi cu pierderea Bahmut şi Avdiivka.
Ceea ce face diferenţa între Kyiv – aprilie 2022 şi Avdiivka – februarie 2024 este unitatea sprijinului occidental.
În aprilie 2022, frontul pro-ucrainean nu avea nicio fisură.
În prezent, fisurile sunt vizibile şi sunt datorate dezangajării republicane în SUA faţă de cauza ucraineană.
Ajutorul Uniunii Europene de 50 miliarde euro nu poate acoperi uriaşul deficit bugetar al Ucrainei.
În prezent, Ucraina cheltuie cel mai mare procent din buget din lume pentru apărare, 42%.
O asemenea situaţie nu este sustenabilă pe termen lung.
Deficitul Ucrainei este peste 16% din PIB, iar în 2024 este estimat a ajunge la 1,5 trilioane de dolari.
Pe data de 6 februarie noua lege care are ca obiect mobilizarea a ajuns în Rada Supremă.
Vârsta de încorporare scade de la 27 la 25 de ani, vor exista obligatoriu certificate digitale şi notificări online, sunt prevăzute pedepse mai dure pentru cei care se sustrag serviciului militar.
Se va vedea în ce forma va fi adoptată legea în final dar în orice caz este eludată problema de fond: în ce măsură va contribui aceasta la atingerea ţintei de a întreţine pe front numărul rezonabil de militari capabili să facă faţă ofensivei ruse?Acesta este climatul, deloc optimist, al percepţiei opiniei publice despre războiul în desfăşurare: entuziasmul a dispărut, unitatea de viziune asupra cursului de urmat este în discuţie, popularitatea liderilor politici şi militari este în scădere.
Nu se poate face o apreciere a situaţiei politice din Ucraina dacă se ignoră această componentă, a felului în care conducerea războiului este privită sau nu favorabil.
Alegeri prezidenţiale ar fi trebuit să aibă loc în luna mai, iar alegeri parlamentare în septembrie.
În timp de război, este exclus a organiza alegeri, din raţiuni de la sine înţelese.
Totuşi, inevitabil, după expirarea mandatelor, preşedintele Zelenski şi puterea legislativă vor avea un grad mai redus de legitimitate.
Novaya Gazeta Europa consideră că intervenţia Curţii Constituţionale pentru a decide ce se întâmplă după luna mai, respectiv septembrie, este inevitabilă (şi imprevizibilă, am adăuga).
După luna mai, ne vom afla în plin climat politic incert la Kyiv.
Întrebarea cheie a momentului în Ucraina, din perspectivă politică, este dacă înlăturarea lui Zalujnîi va întări sau nu opoziţia, reprezentată în special de fostul preşedinte Poroşenko.
Acesta din urmă este impopular şi nu are o platformă electorală solidă, din moment ce s-a declarat din primul moment a fi solidar cu puterea executivă, în timp de război.
Va intra în politică generalul Zalujnîi, în eventualitatea în care vor fi organizate alegeri parlamentare în luna septembrie? Se va ralia în jurul său o opoziţie la adresa preşedintelui Zelenski? Vor fi cooptaţi Zalujnîi şi Poroşenko într-un guvern de uniune naţională, pentru a evita întrebările legate de necesitatea organizării alegerilor (ori în urma unui eventual exerciţiu electoral)? Nu există deocamdată răspuns la toate aceste întrebări.
Dincolo de toate acestea, întrebarea fundamentală este: va reuşi Ucraina să menţină unitatea internă asupra desfăşurării în continuare a războiului? Greu de spus, dată fiind influenţa directă şi decisivă a factorilor externi asupra mediului politic intern din Ucraina.
În ceea ce priveşte analiza militară, trebuie amintit încă de la început că ceea ce contează decisive într-un război, potrivit lui Edward Luttwak şi Eitan Shamir în The art of military innovation din 2023, este inovaţia, adaptarea la condiţiile specifice de pe front.
Ucraina a înţeles această perspectivă, inovând în domeniul dronelor FPV, unde are o superioritate clară, inventând practic dronele maritime.
Acestea din urmă şi-au dovedit atât de mult eficacitatea, încât mai multe ţări vor să producă astfel de drone maritime, inspirate din succesul acestora în bătăliile navale din Marea Neagră.
Inovarea în rândul FAU nu a venit spontan, ci a fost efectul observaţiilor de pe teren: nu exista pur şi simplu armament occidental adaptat tipului de război de uzură practicat.
Pe de altă parte, forţele armate ruse au demonstrat că inovaţia în domeniul militar se referă la a produce nu doar mai nou, ci şi mai mult şi mai ieftin.
Echipamentele militare oferite Ucrainei de statele occidentale sunt extrem de sofisticate dar foarte scumpe, ori într-un război de uzură contează nu calitatea, ci cantitatea.
Abia în ultima vreme s-a înţeles acest lucru, iar intenţia Rheinmetall de a produce muniţie în Ucraina, în colaborare cu întreprinderi ucrainene, mai ieftin, este un pas bun în această direcţie.
Atunci când se va scrie istoria integrală a acestui război, se va reţine fără îndoială că una din cele mai mari greşeli de la începutul războiului a fost neîncrederea în capacitatea industriei militare ucrainene de a produce în cantităţi mari şi eficient.
Parafrazându-l pe Zelenski, am putea spune “nu am nevoie de muniţie scumpă fabricată în Germania, ci de bani pentru a fabrica mai multă muniţie în Ucraina”.
Forţele armate ruse au inovat foarte mult de la începutul războiului: drone kamikaze ER Lancet 3 şi Izdeliye, piese de artilerie precum Malka sau noua variantă Koalitsiya – SV, BMP Manul, varianta îmbunătăţită BMP – T, noul sistem de transmisie pentru Kurganets -25, sistemul de apărare anti-aeriană Panţîr.
Fiecare vehicul militar a fost îmbunătăţit pe baza experienţei de pe front.
Însă domeniul unde armata rusă a inovat cel mai mult este cel al războiului electronic (EW), în care oricum deţineau supremaţia.
Astfel, războiul din Ucraina începe să arate cum vor fi războaiele viitorului: conflicte statice, de uzură, cu un echilibru aproape perfect pe linia frontului, conflicte în care o forţă avansează doar dacă cealaltă parte nu mai are oameni sau echipamente (ceea ce s-a întâmplat la Avdiivka).
Aşa arată în prezent conflictul din Marea Roşie: atrunci când artileria britanică sau americană anihilează rachetele rebelilor Houthi, ţintele nici nu se văd cu ochiul liber, fiind însă vizibile din punctul de comandă, la fel cum Houthi nu văd de fapt navele care ripostează.
O formă de război în care interacţiunea este aproape invizibilă atunci când există un echilibru dar devine foarte vizibilă dacă se crează un dezechilbru.
În prezent, forţele armate ruse avansează din cinci direcţii: Avdiivka, Maryinka, Robotyne, Kremenka şi Bahmut.
Atunci când se discută despre ofensiva rusă, se uită de obicei două aspecte.
Zona frontului de acum corespunde în linii mari cu cea în care s-au purtat ostilităţile şi în al Doilea Război Mondial.
Stalin a dorit ca aceste confruntări militare să nu se mai repete în zona marilor oraşe, dotându-le cu fortificaţii şi tuneluri.
Aşa se explică de ce forţele armate ruse nu forţează preluarea Harkiv, de exemplu.
Aşa se explică de ce Herson a fost preluat paşnic de ruşi în martie 2022 şi recucerit tot paşnic de ucraineni în noiembrie 2022.
Oraşele mici, precum Bahmut sau Avdiivka, nu au avut astfel de fortificaţii şi din acest motiv ucrainenii au trebuit să improvizeze rapid fortificarea lor.
Ucrainenii au înţeles lecţia lui Stalin, au înţeles şi lecţia lui Surovikin şi doresc în prezent să ridice o linie de fortificaţii.
Pe data de 19 ianuarie premierul Şmigal anunţa alocarea a 17 milioane de grivne pentru construirea de fortificaţii şi linii de apărare.
Într-o lună a devenit clar că nu mai sunt bani şi construcţia a fost suspendată.
Autorităţile locale din oblast Zaporojie au anunţat recent o licitaţie pentru construirea a 45.
000 de “dinţi de dragon”.
Licitaţia a avut loc, a fost şi declarat un câştigător.
S-a constatat însă că nu mai sunt bani şi licitaţia a fost anulată.
Iată de ce Ucraina are nevoie nu numai de muniţie dar şi de bani.
Liniile de fortificaţie nu pot fi aduse din Occident: ele pot fi construite la faţa locului, se ştie cum trebuie procedat dar nu sunt bani.
Iar când există şi iniţiativă, există şi bani, oricând se poate întâmpla precum la Izmail: banii pentru fortificaţii au dispărut cu ajutorul unor scheme de corupţie – inutil s-a pornit ulterior o anchetă, banii pot fi cu greu recuperaţi.
Deoarece muniţia pentru apărarea anti-aeriană a fost practic epuizată şi din Occident nu s-a mai livrat, forţele armate ruse sunt pe cale să obţină supremaţia aeriană în Ucraina.
Doar eroismul ucrainenilor a făcut ca până acum multe avioane ruseşti să fie doborâte.
În lipsa fortificaţiilor solide, ucrainenii au realizat un sistem inedit, prin intercalarea de şanţuri şi operatori de drone.
Un experiment curajos, se va vedea şi cât de eficient.
Existenţa unui asemenea sistem dă măsura disperării la care s-a ajuns dar şi a determinării de a continua rezistenţa în faţa agresiunii ruse.
-Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.
ro
