Taiwanul îndeamnă China să fie „rațională” după accidentul maritim între cele două țări, soldat cu morți

Spread the love

Premierul taiwanez Chen Chien-jen declară că țara sa va continua să își apere apele teritoriale şi îndeamnă China „să fie raţională” după ce Beijingul şi-a anunţat intenţia de a-şi intensifica patrulele şi controalele în urma unui incident maritim în care au murit doi cetăţeni chinezi, relatează AFP și News.

ro.

Doi membri ai unui echipaj chinez au murit în urma răsturnării unei ambarcaţiuni la bordul căreia se aflau în timp ce aceasta era urmărită de Paza de Coastă taiwaneză din cauză că a intrat în ape interzise -, în apropiere de Insula Kinmen, administrată de Taipei şi situată la doar cinci kilometri de oraşul chinez Kinmen.

China a anunţat apoi o intensificare a patrulelor în ape taiwaneze.

Luni, Paza de Coastă chineză a urcat pentru scurt timp la bordul unui vapor taianwez de croazieră şi i-a controlat pe căpitan şi cei 23 de pasageri de la bord.

Premierul taiwanez Chen Chien-jen a subliniat marţi că cele două părţi cunosc „zonele maritime restricționate şi interzise” încă din 1992.

„Vom continua să protejăm aceste zone maritime pentru a garanta securitatea apelor noastre teritoriale şi drepturile pescarilor noştri”, a afirmat el.

„Sperăm ca cele două părţi să fie raţionale, echitabile şi să coopereze pentru a asigura securitatea apelor Kinmen-Xiamen, pentru ca populațiile de pe cele două coaste ale strâmtorii să dialogheze în mod sănătos şi ordonat”, a continuat el.

Cum Kinmen se află la distanţă mică de Xiamen, nave chinezeşti şi taiwaneze încalcă în mod accidental limita definită între cele două țări.

Paza de Coastă taiwaneză şi-a apărat acţiunile din timpul urmăririi care a condus la accidentul mortal, acuzând echipajul chinez de faptul că a refuzat să coopereze în pofida apelurilor repetate.

Tensiunile dintre China și Taiwan, deja aflate la cele mai înalte cote din ultimele decenii, au crescut și mai mult după ce țara insulară l-a ales președinte pe Lai Ching-te, candidatul descris de Beijing drept un „grav pericol”, în luna ianuarie.

Lasă un răspuns