Șeful Gărzii de Mediu din Bistrița-Năsăud, reținut de DNA Cluj pentru luare de mită

Spread the love

  Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, potrivit comunicatului de presă remis vineri de DNA.

 Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud ar fi pretins şi ar fi primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, şi alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat în sediul instituţiei pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi, pentru ca aceştia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.

Vineri, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns