Șeful Gărzii de Mediu din Bistrița-Năsăud, Ioan Borș, a fost reținut pentru 24 de ore de către DNA, pentru luare de mită.
Procurorii cer vineri reținerea sa pentru o perioadă de 30 de zile.
Ioan Borș este acuzat de luare de mită în formă continuată.
„În perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul Borș Ioan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură”, susține DNA într-un comunicat de presă.
El cerea mită pentru ca oamenii din subordinea lui să nu efectueze anumite controale, conform procurorilor.
Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud are patru mașini, două terenuri, un apartament și o casă, dar și diferite conturi de economii și un credit de 98.
000 de lei, scadent în 2026, conform declarației de avere semnate în luna mai 2023.