Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune, într-o primă reacție după moartea în închisoare a lui Alexei Navalnîi, că „este evident” că opozonatul rus „a fost ucis de Vladmir Putin”, scrie Reuters.
„Este evident că a fost ucis de Putin.
Lui Putin nu îi pasă cine moare și caută să își mențină poziția”, a spus liderul de la Kiev.
„Putin este răul absolut, care se teme de orice concurenţă.
Viaţa ruşilor nu înseamnă nimic pentru el.
Nu pot exista negocieri cu el.
Singurul limbaj pe care-l înţelege este cel al forţei”, a reacționat, pe Telegram, și şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.
Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi, cel care a dezvăluit corupția uriașă din jurul lui Vladimir Putin și un critic dur al Kremlinului, a murit în închisoare, a anunțat vineri penitenciarul în care acesta era încarcerat, conform Reuters.
În decembrie, Navalnîi – în vârstă de 47 de ani – fusese transferat în colonia penală „Lupul Polar”, considerată una dintre cele mai dure din Rusia, majoritatea deținuților de acolo fiind condamnați pentru omor sau infracțiuni deosebit de grave.
În februarie 2023, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, opozantul rus Aleksei Navalnîi spunea că o înfrângere militară a Kremlinului este „inevitabilă”.
„O înfrângere militară definitivă (a Rusiei în Ucraina) mai poate fi întârziată (doar) cu preţul vieţilor a sute de mii de mobilizaţi (rezerviştii ruşi înrolaţi recent de Moscova, n.
r.
), însă, în final, ea este inevitabilă”, a afirmat Navalnîi într-un mesaj postat luni de echipa sa pe reţelele sociale.
The combination of aggressive warfare, corruption, inept generals, weak economy, and heroism and high motivation of the defending forces can only result in defeat.
„Combinaţia dintre război de agresiune + corupţie + incompetenţă a generalilor + economie slabă + eroism şi mare motivare a celor care se apără nu poate duce decât la o înfrângere”, a insistat Navalnîi.
El spunea că „adevăratele motive” ale ofensivei sunt dificultăţile politice şi economice din Rusia, precum şi dorinţa lui Vladimir Putin de a „păstra puterea cu orice preţ” şi de a lăsa ca moştenire istorică o imagine a sa de „Ţar Cuceritor”.
De asemenea, opozantul Kremlinului a cerut Rusiei să respecte frontierele cu Ucraina convenite în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, şi care includ prin urmare Peninsula Crimeea în teritoriul ucrainean.
„Rusia trebuie să lase Ucraina în pace şi să îi se dea posibilitatea de a se dezvolta cum doreşte poporul său”, a scris el, îndemnând la retragerea trupelor ruse.
„A continua războiul înseamnă un strigăt de neputinţă, însă a-l opri înseamnă un gest puternic”, a continuat Navalnîi.