Echipele naționale ale Italiei și Croației au obținut joi calificarea în finala Campionatului Mondial de Polo de la Doha (Qatar), care va avea loc duminică.
În prima semifinală a zilei, Spania – Italia, scor 6-8, iar în cea de-a doua, Croaţia – Franţa, scor 17-16, după aruncări de departajare.
Astfel, duminică, învinsele vor juca pentru medalia de bronz, iar învingătoarele Italia şi Croaţia îşi vor disputa trofeul mondial.
Tot joi, România a fost învinsă de SUA, scor 13-9, în meciul de clasament final, locurile 9-10, iar anterior a dispus de China, cu 9-7 (locurile 9-12).
Tricolorii au ratat calificarea în sferturi, care le-ar fi adus şi biletul pentru JO de la Paris, prin înfrângerea din optimi cu Muntenegru (9-12).
România a încheiat grupa D pe locul 3, după rezultatele 8-15 cu Ungaria, 25-3 cu Kazakhstan şi 10-16 cu Italia.
Campionatul Mondial din 2024 a oferit şi ultimele patru locuri la Jocurile Olimpice de la Paris, la care erau calificate deja Franţa, Ungaria, Grecia, Japonia, SUA, Africa de Sud, Spania şi Australia.
Lor li se alătură de la CM Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Italia, anunță News.
ro.
Echipa României s-a calificat la CM de la Doha graţie atingerii fazei sferturilor de finală la Campionatul European de luna trecută, pe care l-a încheiat pe locul 8.
România a revenit la Campionatul Mondial după 11 ani, la ediţia din 2013 clasându-se pe locul 13.