Cum comentează Kremlinul avertismentul din SUA că Rusia vrea să plaseze o armă nucleară în spaţiu

Spread the love

Rusia a susţinut joi că afirmaţiile unor responsabili şi mass-media din SUA conform cărora ar dezvolta o armă nucleară spaţială sunt un „truc” pentru a forţa Congresul să aprobe ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari cerut de preşedintele Joe Biden pentru Ucraina, după ce oficiali americani au avertizat asupra apariţiei unei „ameninţări grave” de securitate pentru SUA, iar presa americană relatează că ar fi vorba despre o armă rusească spaţială anti-satelit, în timp ce alţi responsabili americani afirmă că Rusia nu are plasată la ora actuală pe orbită nicio armă de acest fel, relatează DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.

„În mod evident, Casa Albă încearcă să determine Congresul să aprobe legea pentru a oferi bani (Ucrainei) prin tot felul de trucuri şi stratageme”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dimitri Peskov.

El s-a referit la noul pachet de ajutor financiar al SUA pentru Ucraina şi care este blocat în Congres din cauza opoziţiei unor aleşi republicani.

Senatul SUA, unde democraţii preşedintelui Joe Biden au majoritatea, a aprobat acest ajutor de peste 60 de miliarde de dolari, dar actul normativ are nevoie şi de aprobarea Camerei Reprezentanţilor, unde majoritatea este deţinută de republicani, dar aceştia sunt împărţiţi în două tabere, pro şi contra noului ajutor pentru Ucraina.

Peskov a adăugat că aşteaptă să vadă dovezile pe care consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a fost solicitat să le prezinte la o reuniune ce are loc joi cu liderii din Congresul SUA.

Preşedintele Comitetului de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, republicanul Michael Turner, i-a cerut miercuri preşedintelui Biden să declasifice informaţii referitoare la o ameninţare asupra SUA, astfel încât liderii politici şi aliaţii SUA să poată discuta deschis subiectul.

Congresmanul nu a spus în ce ar consta ameninţarea la care s-a referit, dar unele mass-media americane, inclusiv New York Times, ABC şi Fox News, relatează despre plasarea în spaţiu a unei arme nucleare ruseşti ce ar putea fi folosită ca armă anti-satelit.

Ziarul The New York Times scrie că Washingtonul şi-a informat deja aliaţii din Europa asupra planurilor nucleare spaţiale ale Rusiei.

Surse citate de acest ziar afirmă că noile capabilităţi militare de acest fel ale Rusiei sunt la ora actuală în faza de dezvoltare şi nu au fost încă desfăşurate.

Statele Unite nu dispun de capacitatea de a contracara o armă nucleară anti-satelit, dar aceasta nu este o ameninţare iminentă şi nici vreun motiv de panică, întrucât Rusia nu a plasat nicio armă de acest fel pe orbită, au explicat presei din SUA responsabili americani, consemnează Reuters.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a cerut clarificări.

„Din câte ştiu, aceste relatări sunt foarte, foarte noi, cel puţin pentru mine”, a spus acesta joi în marja reuniunii ministeriale a NATO, adăugând că subiectul va fi discutat de aliaţi.

„Trebuie să analizăm.

Trebuie să clarificăm chestiunile tehnice şi apoi să vedem care sunt consecinţele”, a explicat ministrul german.

O reacţie asemănătoare a venit din partea omologului său britanic Grant Shapps.

„Nu comentez cu privire la această relatare, dar ştim că adversarii vor căuta mereu noi modalităţi de a conduce un război (.

.

.

) Spaţiul este o mare frontieră, cibernetica este o mare frontieră.

De aceea trebuie să fim stăpâni pe situaţie şi să fim pregătiţi”, a indicat ministrul britanic.

Rusia nu a confirmat, dar nici nu a negat că ar deţine sau ar dezvolta o armă nucleară anti-satelit, criticile sale faţă de informaţiile din SUA cu privire la o astfel de armă referindu-se la apariţia lor în contextul conflictului din Ucraina şi impasului din Congresul SUA asupra ajutorului destinat Kievului.

____

Lasă un răspuns