Uniunea Europeană consideră că nu este necesară extinderea acordului pentru transportul gazului rusesc în Europa prin Ucraina, spun oficialii europeni.
Acest acord ar urma să expire la finalul anului.
La sfârșitul lunii ianuarie, vicepremierul rus Alexander Novak susținea că Rusia este pregătită să poarte discuții cu Uniunea Europeană cu privire la livrările de gaze naturale.
La rândul lor, oficialii ucraineni au anunțat că nu vor iniția discuții cu Rusia privind prelungirea acordului.
Practic, singurii care se arată dispuși să discute pe tema prelungirii acordului sunt rușii.
O analiză a UE arată că țările aflate pe ruta de tranzit al gazelor rusești, precum Austria, Italia și Slovacia, vor putea să găsească alternative, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson, potrivit Reuters.
„Nu avem niciun interes să prelungim acordul trilateral de tranzit al gazelor cu Rusia, care va expira până la sfârșitul acestui an”, a declarat Simson.
Comisarul european a precizat că există soluții alternative pentru aprovizionarea țărilor care încă primesc gaz rusesc.
Europa încearcă să scape de importurile de gaze rusești, după ce Rusia a provocat o criză energetică și după ce a invadat Ucraina.
Europa mai primește acum aproximativ 12 miliarde de metri cubi / an de gaz rusesc, prin Ucraina, potrivit Reuters.
Înainte de invadarea Ucrainei, Rusia furniza Europei 155 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.
Un raport recent al Comisiei Europene arată că dependența UE de gazul rusesc a scăzut de la 45% în 2021, la doar 15% în 2023.
Analiștii cred că încetarea acordului de tranzit cu Ucraina ar putea determina o uşoară creştere a preţurilor la gaze, dar nu ar compromite securitatea energetică generală a Europei.
Țările UE au investit masiv în gaz natural lichefiat și energie regenerabilă pentru a înlocui gazele rusești.
În plus, a scăzut și cererea de gaze.
Sursa foto: Kirill Kukhmar / TASS / Profimedia