O echipă de specialiști în tranzacții a PwC România a acordat servicii de due diligence Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, în tranzacția prin care a cumpărat entităţile din România ale grupului ungar OTP, respectiv OTP Bank, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring și alte entități.
”Ne bucurăm că am asistat Banca Transilvania în această tranzacție importantă atât pentru bancă, care își consolidează prima poziție pe piață, cât și pentru sectorul bancar românesc.
Mulțumesc întregii echipe care a lucrat alături de echipa BT și consultanții lor juridici pentru ca această tranzacție să se semneze”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partner Deals PwC România.
Experții PwC România au oferit servicii de due diligence financiar, fiscal și HR și suport în negocierea tranzacției.
“În general, fuziunile și achizițiile din sectorul bancar sunt determinate de o combinație de factori strategici, financiari și de piață, având ca scop crearea de instituții mai puternice și mai competitive, poziționate mai bine pentru succesul pe termen lung.
Achizițiile facilitează, de asemenea, accesul la talent și expertiză specializată, generând sinergii care îmbunătățesc valoarea pentru clienți și competitivitatea pe termen lung în contextul dinamicilor în schimbare ale industriei.
Prin această tranzacție, sectorul financiar-bancar din România își continuă procesul de consolidare prin care trece de câțiva ani, impulsionat de presiunile reglementărilor, a digitalizării, concurenței, dar și a nevoii de optimizare a costurilor, de creștere a cotei de piață și a marjelor de profit”, a spus Ana-Maria Butucaru, Partener PwC România.
Tranzacția este supusă aprobării din partea autorităților de reglementare.
”Mulțumim Băncii Transilvania pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și care reconfirmă experiența specialiștilor PwC în asistarea unor tranzacții din sectoare strict reglementate precum cel bancar”, a arătat Andreea Mitiriță, Partener PwC România.
Echipa de consultanți specializați în tranzacții a fost formată din Cornelia Bumbăcea, Partener și Laura Paraschiv, Senior Manager.
Serviciile de due diligence financiar au fost coordonate de Ana-Maria Butucaru, Partener, împreună cu Cătălina Gocea, Senior Manager și Oana Stoia, Senior Manager, iar cele de asistență fiscală și HR au fost asigurate de echipa coordonată de Andreea Mitiriță, Partener și alcătuită din Ramona Curta, Senior Manager, Monica Ardelean, Senior Manager, Bogdan Cârpă-veche, Director și Gabriela Batîr, Senior Manager.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est.
Ca bancă universală, acoperă toate segmentele și liniile de business din domeniul financiar.
Are 20% cotă de piață, peste 4 milioane de clienți, aproximativ 10.
000 de angajați, soluții de banking online de ultimă generație și o rețea puternică de agenții la nivel național.
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante.
Suntem o rețea de firme prezentă în 151 de țări cu mai mult de 364.
000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul consultanței pentru afaceri, auditului și consultanței fiscale.
Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.
pwc.
ro.
PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
Articol susținut de PwC România