Spania şi Irlanda cer Comisiei Europene să verifice dacă Israelul respectă drepturile omului în Gaza

Spread the love

Premierii Spaniei şi Irlandei i-au cerut miercuri Comisiei Europene să analizeze de urgenţă modul în care Israelul îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la drepturile omului în Fâşia Gaza, transmit agențiile Reuters și Agerpres.

„Suntem profund îngrijoraţi de deteriorarea situaţiei în Israel şi în Fâșia Gaza.

Operaţiunea militară israeliană extinsă în zona Rafah implică o ameninţare iminentă şi gravă pe care comunitatea internaţională trebuie să o contracareze urgent”, afirmă cei doi şefi de guvern într-o scrisoare comună.

„De asemenea, ne amintim ororile din 7 octombrie şi cerem eliberarea tuturor ostaticilor şi o încetare a focului imediată care poate facilita accesul ajutorului umanitar atât de necesar”, adaugă premierii spaniol şi irlandez.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat pe 7 octombrie anul trecut de un atac terorist fără precedent al unor comandouri Hamas infiltrate din Gaza în sudul Israelului, soldat cu peste 1.

160 de morţi, în majoritate civili.

Drept represalii, Israelul a promis că va „nimici” mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, pe care o consideră organizaţie teroristă, poziţie împărtăşită de asemenea de SUA şi Uniunea Europeană.

Potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas, mişcare ce a preluat controlul în Fâşia Gaza în 2007, încă 103 persoane au murit în timpul bombardierelor israeliene nocturne, ceea ce aduce la 28.

576 numărul celor decedaţi în enclava palestiniană de la începutul operaţiunii israeliene.

Numărul răniţilor a ajuns la 68.

291.

Lasă un răspuns