Uniunea Europeană are nevoie de un instrument cu forță de lege care să pună capăt stagiilor de muncă neplătite, cunoscute în mediul corporatist sub denumirea de „internship”, a declarat pentru Euractiv eurodeputata Monica Semedo.
Semedo, o eurodeputată din Luxemburg membră a familiei Renew Europe, amintește că Parlamentul European a cerut prin rezoluții repetate mai multe măsuri de protejare a tinerilor care intră în câmpul muncii pentru a preveni munca precară și abuzurile la adresa lor.
„Aceasta este o cerere de mulți ani a tinerilor iar UE trebuie să livreze”, a subliniat ea într-un interviu acordat Euractiv.
Cea mai recentă rezoluție adoptată de PE pe acest subiect, pentru care Semedo a fost raportor, a reiterat nevoia de îmbunătățire a standardelor de muncă pentru tineri, de a continua lupta împotriva abuzurilor angajatorilor și de a interzice stagiile de muncă neplătite.
Comisia Europeană a adoptat încă din 2014 așa-numitul „Cadrul de calitate pentru stagii” care să ofere mai multe protecții în special pentru angajații tineri, dar Parlamentul European atrage atenția că, deși a trecut un deceniu de atunci, stagiile neplătite încă rămân o realitate în spațiul comunitar.
Acest lucru se datorează, printre altele, faptului că mecanismul adoptat în 2014 de Comisia Europeană este unul facultativ.
Semedo afirmă că ultimele recomandări ale PE trebuie să fie transpuse de Comisie în documente cu caracter obligatoriu și care, „mai presus de toate”, să garanteze că stagiile de muncă, indiferent de durata lor, sunt plătite de angajator.
Eurodeputații au dezbătut din nou subiectul săptămâna trecută într-o sesiune plenară a Parlamentului European iar Nicolas Schmit, comisarul european pentru locurile de muncă, a anunțat că o propunere în acest sens va fi înaintată până la încheierea actualului mandat al legislativului european.
Însă, date fiind negocierile care au loc între diferitele instituții ale UE până la adoptarea unui proiect cu caracter normativ, este puțin probabil ca o decizie în acest sens să fie luată până la alegerile europarlamentare din luna iunie.