Generalul în retragere Ben Hodges, un fost comandant al trupelor americane din Europa, spune că animozitatea fostului președinte Donald Trump față de NATO nu are legătură cu faptul că unele din țările membre nu respectă angajamentul benevol de a cheltui 2% din PIB pe apărare, relatează Business Insider.
„Trump urăște alianțele.
El urăște obligația care l-ar constrânge să facă ceva”, a declarat Hodges, care a comandat forțele americane din Europa între 2014 și 2017, într-un interviu acordat The London Times.
„Fiind un tip de mafiot, el nu vrea ca cineva să îi restricționeze în vreun fel opțiunile.
Lui nu îi pasă câtuși de puțin de obligațiile morale.
El ar fi dispus să arunce toată treaba (n.
r.
NATO) la gunoi”, a mai spus el.
Interviul acordat de acesta presei britanice vine după ce comentariile făcute de Trump în timpul unui miting electoral de sâmbătă, când a sugerat că SUA ar putea să nu mai apere țările NATO care nu cheltuie suficient pe apărare, au stârnit un val de îngrijorări în Europa.
Numeroși oficiali europeni de rang înalt, precum și administrația democrată de la Casa Albă, au denunțat cuvintele fostului președinte republican.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a avut și el un mesaj atipic de dur la adresa afirmațiilor făcute de Donald Trump, avertizând că acestea subminează „întreaga securitate” a alianței și că „expune soldații americani și europeni unui risc sporit”.
Fostul președinte american a declarat în timpul mitingului din Carolina de Sud că, în cazul în care va reveni în Biroul Oval, nu va „apăra” de Rusia ţările care nu respectă ţinta stabilită de NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.
„De fapt, i-aş încuraja să facă ce naiba vor”, a spus Trump cu referire la ruși, punând sub semnul întrebării angajamentul de apărare colectivă al NATO.
Comentariile sale au fost denunțate inclusiv de unii membri ai Partidului Republican din care face parte, în timp ce alții au sugerat că ele trebuie privite prin prisma logicii de campanie în condițiile în care în Statele Unite campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie este în plin avânt.
Generalul Hodges a declarat însă pentru The Times că este de părere că Trump este „absolut pregătit” să abandoneze Europa dacă va deveni din nou președinte.
„Nu ar trebui să fim naivi să nu luăm ca atare exact ce spune”, a avertizat fostul comandant al trupelor americane din Europa cu privire la fostul comandant suprem al SUA.
„În ultimul său mandat el a avut în jurul său oameni care au putut să tempereze anumite lucruri, cel puțin pentru o perioadă de timp.
El nu va mai face din nou aceeași greșeală”, a avertizat generalul american cu privire la Donald Trump în condițiile în care un nou sondaj de opinie Reuters/Ipsos publicat marți arată că acesta își menține un avantaj de 3 puncte procentuale în fața lui Joe Biden în opțiunile de vot ale alegătorilor americani.
Tot marți, general-locotenentul în retragere Keith Kellog, un fost șef de personal al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, a declarat într-un interviu că dacă o țară NATO nu a cheltuit cel puțin 2% din produsul său intern brut pentru apărare, el va sprijini eliminarea protecției pentru națiunea respectivă.
Kellogg a refuzat să spună dacă a discutat propunerea sa cu Trump, deși el a spus că au discutat frecvent despre viitorul NATO.
Kellogg a spus că dacă Trump va câștiga, probabil că ar sugera o întâlnire NATO în iunie 2025 pentru a discuta viitorul alianței.
El a spus că NATO ar putea deveni ulterior o „alianță pe niveluri”, în care unii membri se bucură de protecții mai mari pe baza conformității lor cu articolele fondatoare ale NATO.
Echipa de campanie a lui Trump nu a răspuns unei solicitări de comentarii, dar l-a identificat anterior pe Kellogg drept un consilier politic care ar putea avea un rol în administrația sa.