Măsuri în Germania împotriva extremismului de dreapta Pe parcursul lunii ianuarie, sute de mii de oameni din toate categoriile sociale au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de creşterea extremismului de extremă dreaptă.
Protestele au fost amplificate de apariţia informaţiilor potrivit cărora unii membri ai partidului AfD au participat la o întâlnire „secretă” în care se presupune că s-a discutat despre deportări în masă.
Ministrul de Interne din Germania, Nancy Faeser, a declarat marţi că protestele au fost „o încurajare şi un mandat” de a acţiona politic, potrivit BBC.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Vrem să folosim toate instrumentele statului de drept pentru a ne proteja democraţia”, a spus Faeser.
Planul are 13 puncte care conţin măsuri împotriva extremismului de dreapta, considerat drept cea mai mare ameninţare cu care se confruntă societatea germană.
Propunerile includ proceduri care facilitează îngheţarea conturilor bancare şi reducerea surselor de finanţare pentru extremişti.
De asemenea, măsurile ar putea să interzică mai uşor evenimentele extremiste, iar activiştii de extremă dreaptă vor fi opriţi să intre sau să părăsească Germania ori de câte ori este posibil.
Legile privind armele vor fi înăsprite şi va fi mai uşor de concediat un angajat la stat găsit vinovat de extremism, mai propune proiectul.
Serviciile de informaţii susţin că peste 38.
000 de oameni din Germania sunt consideraţi a fi extremişti de dreapta şi că aproximativ 14.
000 sunt definiţi ca potenţial violenţi.
Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) stă destul bine în sondaje.
De când au început protestele, partidul a scăzut cu unul sau două puncte sub pragul de 20%.