Biletele de tren au fost scumpite „pe șest” cu aproximativ 10%, scrie Club Feroviar. Luni seară încă erau tarifele vechi, marți dimineață erau afișate noile tarife. Nici Ministerul Transporturilor, nici operatorul feroviar de stat CFR Călători și nici operatorii privați nu au anunțat nimic oficial.Biletele s-au scumpit în medie cu 8,8%. „Tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație înregistat în luna octombrie a anului. Valorile rezultate sunt rotunjite la cea mai apropiată valoare de 50 bani și 1 leu”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.Un bilet de tren Regio pe o distanță de 50-60 km costă 10 lei, față de 9 lei. Un bilet de Intercity București – Brașov costă 73 de lei, în loc de 64 lei.După majorare, un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio costă 78,5 lei, pe relația București Nord-Brașov 64,5 lei, pe ruta București Nord – Suceava 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad 145 de lei.SNTFC CFR Călători a dat vinerea trecută un comunicat în care anunța noutățile din Mersul Trenurilor 2023-2024, în care însă nu a pomenit nimic despre scumpirea biletelor de tren care a venit „la pachet” cu noul program de circulație. Este ultimul comunicat postat pe site-ul operatorului, între timp nefiind publicată nicio informație despre majorarea de tarife. La fel au procedat și operatorii privați de transport feroviar de călători.Ultima majorare de tarife a fost pe 1 iulie 2022, cu 20%.UPDATECe spune Autoritatea pentru Reformă FeroviarăActualizarea anuală a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călătoriAutoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători, prezentate în anexă, care au fost aprobate prin OMTI nr.548/2022 și sunt valabile pentru perioada 2023-2024, în conformitate cu prevederile HG nr. 1.453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători.Astfel, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2011, aprobată prin Legea nr. 21/2012, cu modificările și completările ulterioare, tarifele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii:- se actualizează anual cu indicele de inflație, stabilit de Institutul Național de Statistică la data de 1 octombrie; menționăm că la 01.10.2023 indicele inflației a fost de 8,8%;- se aplică odată cu schimbarea graficului de circulație;- valoarea ajustată se rotunjește la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu.