Tribunalul de Arbitraj Sportiv a actualizat pe siteul său oficial programul audierilor din următoarele luni, iar cazul Simonei Halep (suspendată 4 ani din tenis din cauza dopajului) apare acum pe listă.>> FOTO Simona Halep și mesajul misterios postat în așteptarea audierii de la TASTAS a publicat lista tuturor cazurilor pe care le are în agendă în următoarele săptămâni, iar numele Simonei figurează în calendarul forului de la Lausanne.Astfel, TAS va analiza suspendarea de 4 ani dictată de tribunalul independent Sport Resolutions în cazul de dopaj al Simonei Halep în perioada 7-9 februarie 2024.Reamintim că Halep a făcut apel la TAS împotriva suspendării de 4 ani pentru dopaj în data de 24 octombrie a acestui an. Curtea elvețiană a precizat la acel moment că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.>> Ion Țiriac nu are încredere în TAS – Înțepături la adresa Serenei Williams și a lui Patrick Mouratoglou>> Patrick Mouratoglou, noi declarații în cazul de dopaj al Simonei Halep >> Numele persoanei care i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat – ITIA motivează suspendarea de 4 ani