Anul trecut au fost declanșate 24 de investigații privind poisbile încălcări ale legii concurenței, cele mai multe din ultimii 12 ani, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 160 milioane de lei (32,1 milioane de euro), cele mai multe pentru înțelegeri între companii.
În 2023 au fost declanșate 24 de investigații privind posibile încălcări ale Legii concurenței, cele mai multe din ultimii 12 ani, în domenii precum distribuția energiei electrice, piața serviciilor bancare de creditare pentru persoanele fizice, producerea și/sau comercializarea uleiului de floarea soarelui, zahărului și untului, piața pieselor auto sau piața lucrărilor de întreținere a drumurilor naționale și autostrăzi, a anunțat marți Consiliul Concurenței.
Din totalul investigațiilor declanșate în 2023, peste 56% reprezintă înțelegeri tip cartel.
Autoritatea de concurență a finalizat 14 investigații privind încălcarea Legii concurenței, aplicând amenzi în valoare totală de 160 milioane lei (32,1 milioane euro), din care 77% reprezintă sancțiuni aplicate pentru înțelegeri între companii.
Printre cele mai importante amenzi se numără: În 2023 au fost organizate 20 de inspecții inopinate, cele mai multe din ultimii ani, fiind inspectate 75 de companii și 90 de sedii.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.
La sfârșitul anului 2023, Consiliul Concurenței avea în derulare 54 de investigații privind posibila încălcare a Legii concurenței, din care 44% vizează înțelegeri de tip cartel.