Într-un al text am argumentat că AI nu modifică logica economică, nu elimină concurența, discrepanțe de venituri si averi intre persoane și grupuri de oameni, între societăți/state.
Ce încearcă să facă politicile publice este de a atenua asemenea discrepanțe, tensiunile sociale derivate, în interiorul economiilor.
Pe plan internațional operează intervenții ale organismelor financiare internaționale specializate, precum FMI, iar în UE diverse mecanisme de stabilizare și fonduri structurale de coeziune.
O intrebare corelata este daca AI poate preveni crizele financiare, economice.
Raspunsul aproape automat este ca nu.
Deoarece AI nu schimba logica, rationalitatea economica, iar competitia nu dispare.
Altfel spus, ciclurile de afaceri/economice nu dispar, fie ca avem in vedere fluctuatiile de activitate economica pe termen scurt si mediu, sau altele pe termen mai lung, ce sunt generate de ciclurile investitionale si schimbarile tehnologice mari, de ciclurile tehnologice.
Si totusi, nu poate AI reduce/elimina erorile de judecata, ameliora modelele si algoritmii, astfel incat deciziile sa fie cat mai aproape de o optimalitate deplina, sa conduca la o stabilitate a pietelor fie si in mod asimptotic? Piete care, desigur, sunt in dinamica.
Intrebarea are sens daca ne gandim la faptul ca exista modele mai mult sau mai putin adecvate, algoritmi mai mult sau mai putin buni, ce sunt folositi de cei care actioneaza pe piete.
Pe aceasta cale ajungem la marea disputa privind interpretarea functionarii pietelor financiare: “piete financiare eficiente” (efficient markets hypothesis) ipoteza sugerata de Eugene Fama cu decenii in urma vs.
“ipoteza instabilitatii financiare” a lui Hyman Minsky (“Stabilizing an unstable economy”, 1986) acesta din urma mergand pe un traseu initiat de Irving Fisher si John Maynard Keynes in perioada interbelica din secolul trecut.
Keynes vorbea de “animal spirits” in pietele financiare, de “echilibre multiple” in economie si nevoia de interventii de stabilizare.
Criza financiara globala izbucnita in 2008 a dovedit in plus ca pietele financiare au instabilitate intrinseca, ca nu pot fi eliminate pistoanele interne ce conduc, prin expansiune si contractie autonome de creditare (fluxuri financiare), la cicluri de avant si prabusire – boom and bust.
Aici gasim ratiunea pentru care au fost reimpuse dupa 2009 reglementari ale pietelor financiare (dupa valul de dereglementare inceput in City-ul londonez in anii ’80 si continuat prin masuri similare in SUA), introducerea de masuri macroprudentiale care urmaresc sa limiteze excesele de creditare, fluxurile financiare, si obliga bancile sa detina rezerve mai mari de capital si lichiditati.
Din pacate, sistemul financiar nonbancar nu este inca suficient reglementat existand inconsecvente in aceasta privinta.
Iar cat ar trebui sa fie rezerve de capital propriu si lichiditati adecvate ramane o tema controversata – in pofida faptului ca bunul simt spune ca mai multe rezerve ar trebui sa faca sistemul mai robust.
AI poate amplifica “reactii de turma” chiar daca noile tehnologii, algoritmi, ar prelucra mult mai multa informatie (big data), iar modelele folosite de banci si fonduri de investiti pentru gestionarea riscurilor ar fi mai performante.
Este de aminitit ca cei care au administrat fondul de risc LTCM au beneficiat de modele supersofisticate (doi laureati ai premiului Nobel au lucrat acolo), dar care au fost date pest cap de evenimente extreme, de non-liniaritati.
Astfel de esecuri au mai fost.
AI poate favoriza escrocherii, desi tot ea ar putea ajuta la detectarea acestora de catre autoritati de supraveghere.
AI nu poate elimina contagiunea in piete, care este o forma de reactie in lant, un “efect de turma” si care obliga la interventia statului (a bancii centrale) ca salvator de ultima instanta (lender of last resort).
S-a vazut aceasta in Marea Britanie in 2022 dupa decizii gresite ale guvernului Truss, care au afectat stabilitatea sistemului de pensii; s-a vazut in SUA la caderea Silicon Valley Bank si alte turbulente in sistemul bancar, care au obligat Fed sa intervina prin noi linii speciale de ajutor financiar.
Oricat am vrea sa credem ca AI poate ameliora prudentialitatea interna si optimiza decizii la nivel microeconomic, este de gandit ca:Teza celor care reclama eliminarea statului (si banci centrale) din economie pentru a se preveni crize financiare este mai mult decat eroica, fundamentalista; a si fost invalidata de istorie.
Aparitia bancilor centrale a fost ceruta tocmai de nevoia de a preveni momente de mare instabiltate financiara, de a stopa panica.
In SUA, de pilda, a fost ceruta chiar de principali protagonisti pe pietele financiare, intre care si J.
P.
Morgan.
Faptul ca banci centrale pot comite erori este o alta poveste; fiindca nu exista institutie infailibila.
Dar, oricat ar fi criticate, de exemplu, masuri QE (relaxare cantitativa), in lipsa lor criza financiara ar fi fost mult mai acuta, aidoma si in timpul Pandemiei.
Pe de alta parte, se poate argumenta ca ani buni (perioada Marii Moderatii, cu inflatie joasa si somaj scazut), banci centrale mari (Fed in special) au subestimat exceptionalitatea unor conditii (inclusiv impactul globalizarii) si au tolerat crearea de bubbles, de excese si bule speculative.
Este ceea ce, in mod ironic, chiar Alan Greenspan, fostul sef al Fed, numea “exuberanta irationala”.
Robert Shiller, laureat si el al Premiului Nobel pentru economie, a dedicat multe analize exceselor comportamentale pe pietele financiare.
Si tot Greenspan, in audieri in congresul american privind cauzele Crizei Financiare, observa ca o paradigma gresita a dominat politica monetara a Fed; in treacat spus, care emitand principala moneda de rezerva a lumii, a permis statului american sa practice deficite bugetare constant mari.
Se poate discuta despre rolul monedei fiduciare (fiat money) in dinamica economica, in conditiile in care unele banci centrale parca au cautat sa previna orice recesiune prin politici monetare excesiv de laxe – apropos de paragraful anterior; este un repros facut constant de BIS (Banca Reglementelor Internationale) unor banci centrale mai.
Avem aici o discutie, ce poate fi relevanta, care priveste modul in care AI ar putea “optimiza” politici monetare.
Dar politici monetare depind de paradigme (setul de presupozitii), fie ca este vorba despre rolul asteptarilor agentilor economici (rational expectations, sau nu), iluzia echivalentei intre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara, importanta sectorului financiar nebancar, etc.
AI ar putea ajuta si la decriptare mai buna a ceea ce este numita R*, rata naturala din economie, o variabila ce nu este observabila, dar care ghideaza indirect conduita politicii monetare; tot astfel si privind “financial (in)stability real rate, R**, adica nivelul ratei reale de politica a bancii centrale care poate declansa instabilitate financiara (G.
Benigno et.
al, 2021).
Oricum, este greu de imaginat o inlocuire deplina a judecatii umane in decizia de politica monetara si de politica macroprudentiala (care priveste cu precadere stabilitatea financiara).
AI nu poate elimina distinctia intre micro si macro, cu implicatii de ordin teoretic si practic.
Comportamente la nivel individual, de firma, pot fi rationale (urmarirea castigului net in raport cu diverse constrangeri, inclusive de ordin ecologic), tot mai putin supuse emotiilor prin folosirea algoritmilor (AI), in timp ce activitatea economica nu poate evita fluctuatii economice, mici sau de amploare.
Intrebarea este daca are temei ca autoritatea centrala (guvern, banca centrala) sa intervina pentru a incerca se reduca fluctuatii mari, pentru o stabilizare a activitatii economice, pentru a preveni crize de amploare.
Daca raspunsul este da, atunci se poate discuta daca aceste interventii pot fi ajutate de AI.
Si ajungem astfel la modele si prognoze macro, reguli si principii, folosite de guverne si banci centrale, de organisme financiare internationale – de catre Guverne in formularea de politici bugetare, de banci centrale in politici monetare si macroprudentiale, de organisme financiare internationale si grupuri interstatale ca facilitatori de coordonare ale politicilor statelor (ex: grupul 20 a avut un asemenea rol in reactia colectiva la Criza Financiara Globala).
Bancilor centrale li s-a conferit de mai mult timp independenta operationala pentru a nu fi influentate de capriciile si presiunile guvernelor.
Prezumtia fiind ca cei care iau decizii respecta canoane sanatoase pentru o banca centrala.
Ceea ce, este de repetat, nu inseamna ca bancile centrale opereaza cu baghete magice, cel putin deoarece exista neclaritati in teoria si practica monetara si nu arareori intervine maiestria, experienta celor care iau decizii.
Aparitia consiliilor fiscale independente (national IFIs) in tari ale OCDE, in UE (mai ales dupa criza datoriilor suverane), are in vedere dorinta ca principii de prudentialitate fiscal/bugetara sa fie respectate de catre guverne, pentru a se favoriza sustenabilitatea datoriilor publice.
Desi, aici trebuie remarcat ca din punct de vedere al starii financiare a unei tari, indatorarea privata nu este mai putin importanta decat cea publica.
Crize de balanta de plati dovedesc aceasta cu prisosinta.
Sa ne gandim ca in SUA, in tarile din UE etc, bugetele publice au preluat datorii private (ale bancilor) pentru a salva sistemele financiare – dincolo de operatiunile neconventionale ale bancilor centrale.
In plus, regulile fiscale nu sunt date de o divinitate; trebuie sa fie adaptate in functie de circumstante.
Se poate considera ca incercarea de evita orice recesiune in economie invita la excese si dezechilibre (nu numai prin ceea ce numim hazard moral), la datorii tot mai mari, publice si private.
Este o constatare verificabila empiric.
De aceea, reglementarile si politicile publice nu trebuie sa distruga mecanismul de iesire si intrate pe piata (exit si entry), cel care sa dea vigoare economiei, sa stimuleze inovatia.
Constrangerile bugetare tari (hard budget constraints, in acceptiunea consacrata a lui Janos Kornai) trebuie sa diferentieze intre companii bune si mai putin bune, rele, pe piete, sa rasplateasca performanta superioara si viceversa.
Dar reglementarile si politicile publice au rolul de a atenua excese comportamentale, ce pot conduce la prabusiri economice de ansamblu, sa previna abuzuri de putere si conduite fraudulente pe piete.
Totodata, politicile publice trebuie sa ajunga la un compromis economic rational intre nevoia de echilibru economic si imperative de echitate, dezvoltare inclusiva (ce implica educatie si “sanse egale”).
O lectie de buna practica din acest punct de vedere ofera tarile scandinave (a se vedea datoriile lor publice ca pondere in PIB, mult sub media din UE; cheltuielile publice pentru educatie si sanatate).
Civilizarea capitalismului si instrumente de asigurari sociale, cheltuieli sociale importante, nu inseamna prin definitie datorii publice si private tot mai mari.
Pentru ca datoriile sa nu copleseasca sistemele economice este nevoie de un management sobru al politicilor publice, opozitie fata de populism desantat si demagogie, rezistenta la presiunea grupurilor de interese.
Si este nevoie de gandire vizionara, intelegere a provocarilor imediate si a celor pe termen lung.
Este nevoie si de lideri cu curaj, care sa spuna adevarul.
Trebuie subliniat totodata ca financializarea a accentuat instabilitatea economiilor, comportamente speculative, inegalitati economice; a favorizat crize financiare majore, care au obligat la interventii ale statelor si bancilor centrale, la socializarea pierderilor.
O instabilitate mai mica a economiilor ar presupune o reconfigurare a sistemelor financiare, o definancializare si simplificare; complexitatea tot mai mare a sistemelor financiare nu favorizeaza stabilitatea economica.
Nu intamplator este adusa in discutie uneori ideea unui “narrow banking” (aici trebuie examinata dezvoltarea entitatilor financiare nonbancare, care ofera servicii bancare).
O economie buna, mai stabila, are nevoie de “cetateni buni”; stimulente si penalizari nu pot oblitera nevoia de a avea cetateni cu o buna conduita (Samuel Bowles, The Moral Economy, Yale University Press, 2016).
Bowles se intalneste in rationamente cu Adam Smith (Teoria Sentimentelor Morale), Kenneth Arrow, Amartya Sen, care au accentuat importanta moralitatii, a eticii, in viata economica.
Totusi, motivatiile economice definesc in ultima instanta conduita umana; lupta pentru supravietuire economica se observa la orice nivel al vietii umane.
AI nu poate preveni crize financiare (si economice), dar ar putea ajuta la atenuarea lor, a efectelor negative.
Pana una alta, dupa cum anticipeaza nu putini, AI ar putea conduce la distrugerea a mai bine de 40% din locurile de munca actuale din lume.
Iar fara o creare considerabila, compensatoare, de noi slujbe, am asista la o distrugere de mare anvergura, cu implicatii economice si sociale foarte serioase, inclusiv pe plan financiar – nu la o “creative destruction” cum ar spune Joseph Schumpeter.
Nu mai vorbesc de faptul ca, dupa cum nota Nouriel Roubini (Project Syndicate, 11 febr, a.
c), stupizenia in lume este coplesitoare, poate anula usor beneficii ale AI.
