Un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un hotel din zona montană a judeţului Dâmboviţa, informează IPJ.
„În cursul nopţii de 10 spre 11 februarie 2024, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la un hotel din comuna Moroeni, zona montană Padina, un bărbat a fost înjunghiat.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din nefericire, au identificat decedată victima, respectiv un bărbat de 41 de ani, din Târgovişte.
Cadavrul a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Potrivit agerpres.
ro, trei bărbaţi implicaţi în scandal au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Cei trei au fost audiaţi pe parcursul zilei de duminică.
De asemenea, conform unor surse judiciare, au fost audiate şi unele dintre persoanele prezente la hotelul unde a avut loc incidentul.
Bărbatul înjunghiat mortal, în vârstă de 41 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi locuia în Târgovişte.
Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 în legătură cu evenimentul.
Persoanele bănuite de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani.
Conform Poliţiei, incidentul a izbucnit pe fondul unui conflict spontan.
La petrecerea care a avut loc la Hotel Belmont din Padina au fost prezenţi Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia.
Incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului.
Cei trei agresori au fugit cu maşina după ce l-au înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani, dar au fost prinşi la scurt timp de poliţişti.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro