Senatul american a făcut duminică un pas crucial spre adoptarea unui ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, blocat de luni de zile în Congres.
Strângând 67 de voturi pentru acest vot procedural, Senatul arată că are voturile necesare pentru aprobarea ulterioară a acestui pachet financiar, care se va confrunta, însă, cu o opoziţie dură din partea aleşilor republicani din Camera Reprezentanţilor, notează agențiile AFP și Agerpres.
Data următorului vot în Senat încă nu este cunoscută.
„Ucraina este periculos de lipsită de rezerve.
Dacă America nu trimite ajutor Ucrainei cu acest proiect de lege privind securitatea naţională, (preşedintele rus Vladimir) Putin are toate şansele să reuşească”, a avertizat înainte de vot liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.
La doi ani de la începerea invaziei ruse, aleşii din Statele Unite, principalul sprijin militar al Ucrainei, nu reuşesc să se pună de acord cu privire la validarea unor noi fonduri.
Democraţii sunt, în marea majoritate, pentru.
Republicanii sunt împărţiţi în două tabere, una de asemenea pro-Ucraina, iar cealaltă, apropiată de Donald Trump, refuză orice nou sprijin pentru Kiev.
Pachetul financiar oferă fonduri pentru lupta Israelului împotriva Hamas (aproximativ 14 miliarde de dolari), precum şi pentru un aliat strategic cheie al Statelor Unite, Taiwanul.
Partea leului (peste 60 de miliarde de dolari) ar ajuta Ucraina să-şi refacă stocurile de muniţii, arme şi alte nevoi esenţiale, în timp ce ţara intră în al treilea an de război.
Rusia a declanşat o invazie la scară largă împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.
____