Fostul premier conservator Alexander Stubb a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Finlanda, învingându-l pe fostul ministru de externe Pekka Haavisto, într-un scrutin marcat de tensiunile cu Rusia, după recenta aderare a ţării nordice la NATO, relatează AFP.
„Alexander, felicitări celui de-al 13-lea preşedinte al Finlandei”, a declarat la televiziunea publică Haavisto, membru al Verzilor, dar care s-a prezentat la scrutin ca independent, scrie Agerpres.
Alexander Stubb a obţinut 51,7% din voturi în al doilea tur al alegerilor, după numărarea a 98,3% dintre buletine.
Au ieşit la vot 70,7% din cei circa 4,3 milioane de alegători din Finlanda.
Stubb s-a clasat pe primul loc şi în primul tur de scrutin, desfăşurat la 28 ianuarie.
Cu puteri limitate în comparaţie cu cele ale prim-ministrului, şeful statului, ales pentru un mandat de şase ani, conduce politica externă a ţării în strânsă cooperare cu guvernul.
De asemenea, el este comandantul suprem al forţelor armate.
Acest rol important a căpătat o semnificaţie şi mai mare în lumina evoluţiilor geopolitice din Europa şi a intrării în NATO a Finlandei, care are 1.
340 de kilometri de frontieră comună cu Rusia.
Ambii candidați din scrutinul prezidențial desfășurat duminică în Finlanda sunt pro-europeni și susținători fermi ai Ucrainei și au adoptat o poziție dură față de Rusia în campaniile lor, transmite Reuters.
Într-un interviu acordat luna trecută, Stubb a declarat că, deocamdată, nu va exista un element rusesc în politica externă a Finlandei:„Din punct de vedere politic, nu vor exista relații cu președintele Rusiei sau cu conducerea politică rusă până când nu vor opri războiul din Ucraina”.
Stubb este în favoarea unei cooperări profunde cu NATO, cum ar fi permiterea transportului de arme nucleare pe teritoriul finlandez și plasarea unor trupe NATO în Finlanda în mod permanent.
Cu toate acestea, el nu susține depozitarea de arme nucleare în Finlanda.