Un ucrainean acuzat de spionaj a murit într-o închisoare din Rusia

Spread the love

Un ucrainean în vârstă de 71 de ani a murit în Rusia în decembrie în timp ce-şi aştepta procesul pentru spionaj şi alte infracţiuni, a anunţat duminică organizaţia rusă pentru drepturile omului Memorial, citând documente judiciare, scrie News.

ro citând Reuters.

Mai mulţi cetăţeni ucraineni au fost acuzaţi de spionaj în Rusia după începerea invaziei din Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.

Memorial a declarat că există puţine informaţii despre Viktor Demcenko, despre care se crede că a murit într-un centru de detenţie preventivă din regiunea Rostov (sud).

Cazul său a fost prezentat unui tribunal militar din oraşul Rostov pe Don în luna august.

Agenţia rusă de ştiri TASS a declarat că, urmare a decesului inculpatului, tribunalul a închis cazul lui Demcenko, acuzat şi de participare la un „grup terorist” şi deţinere ilegală de arme şi muniţii.

TASS a citat oficiali din cadrul forţelor de ordine care au declarat că acesta a murit la 31 decembrie, din cauza urmărilor unui atac cerebral suferit anterior.

Nu este clar de ce informaţiile despre moartea lui Demcenko au apărut cu o întârziere de câteva săptămâni, notează Reuters.

____

Lasă un răspuns