Mutu, după prima înfrângere acasă pentru CFR Cluj. „Meciul a fost decis de un gol puţin norocos. Știu unde trebuie să ne îmbunătățim”.

Spread the love

  CFR Cluj a pierdut în fața echipei giuleștene meciul disputat sâmbătă seara din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Tehnicianul Adrian Mutu a declarat că meciul a fost unul echilibrat şi a fost decis de un gol puţin norocos.

 „Cred că a fost un meci echilibrat, decis însă dintr-un gol puțin norocos al Rapidului, dar până la urmă tabelul vorbește de la sine.

Chiar dacă aparent am avut o posesie mai bună, nu am reușit să ne creem atâtea ocazii precum am fi vrut.

Poate din cauza terenului, poate din cauza faptului că nu am fost conectați la început de joc așa cum a trebuit și am avut circulația necesară.

 Știm unde trebuie să lucrăm.

Mergem înainte.

Cum spuneam, trebuia să fim mult mai rapizi în circulația mingii și poate în acțiunile individuale puțin mai concreți.

Trebuie să lucrăm și să fim pregătiți pentru play-off.

Împortant este să învățăm din această înfrângere și să mergem înainte.

Știu unde trebuie să ne îmbunătățim.

O înfrângere nu e un capăt de țară, chiar dacă era un meci cu o echipă cu care suntem în cursa pentru primul loc sau pentru locul doi.

Important e să învățăm din acest meci, să ridicăm capul din pământ și să mergem mai departe”, a declarat Adrian Mutu în urma meciului pierdut de CFR Cluj în fața Rapidului.

 CFR Cluj a fost învinsă, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Rapid, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii.

Golul a fost marcat de Djokovic, în minutul 9.

În momentul de față, FCSB, liderul clasamentului are 51 de puncte, Rapidul se plasează cu 45 de puncte pe locul secund, iar CFR Cluj numără 42 de puncte.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns