Decizie istorică în Franţa: un orăşel a interzis utilizarea smartphone-urile în spaţiile publice Nu mai e loc pentru smartphone-uri în Seine-Port, un orăşel la aproximativ 40 de kilometri sud de Paris.
Aşa au decis cei 1.
800 de locuitori ai oraşului, care săptămâna trecută au votat „Da” la referendumul pentru interzicerea folosirii telefoanelor mobile în locuri publice.
Prin locuri publice se înţeleg magazine, parcuri, trotuare şi lângă şcoli.
Restricţia, aprobată de 54% dintre cei care au participat la vot, care a înregistrat o prezenţă de 20%, este prima de acest gen adoptată vreodată în Franţa.
Vezi mai multe articole din categoria social Obiectivul municipalităţii este de a proteja în special tinerii de supraexpunerea la ecrane luminoase, considerate de autorităţile sanitare ca fiind dăunătoare, atunci când sunt folosite pe perioade lungi.
OMS recomandă să nu punem tablete sau telefoane mobile în mâinile copiilor sub 2 ani, în timp ce copiii sub 5 ani nu trebuie să le folosească mai mult de o oră pe zi.
Măsura aprobată în Seine-Port este cuprinsă într-o „cartă municipală” care include o serie de sfaturi pentru familii, care sunt invitate să scoată smartphone-urile din obiceiurile copiilor în anumite momente specifice ale zilei, cum ar fi atunci când sunt la masă sau seara, înainte de culcare.
Iniţiativa a stârnit nemulţumiri puternice într-un orăşel unde distracţia este puţină.
Mai sunt cei care au mărturisit că, în lipsa ocupaţiei pe telefon, nu vor şti să-şi petreacă timpul când stau la o masă într-un bar sau aşteptând la rând să cumpere o baghetă.
Interdicţia, însă, nu-i îngrijorează cu adevărat pe cei cărora le este frică să rămână deconectaţi de la Internet.
Măsura nu prevede sancţiuni pentru cei care continuă să folosească telefoanele mobile în locuri interzise, fiind, mai degrabă, „un instrument pentru familii”, a explicat primarul republican Vincent Paul-Petit.
Municipiul pune accent, aşadar, pe simţul responsabilităţii cetăţenilor săi, în speranţa de a le conştientiza o problemă care priveşte în special noile generaţii.