Rasismul din fotbal: Strigătele de maimuță din tribune, justificate pentru unii dintre fanii italieni

Spread the love

Aproximativ 16% dintre italieni consideră că imitarea strigătelor de maimuţă şi proferarea de injurii rasiste sunt justificate atunci când susţin o echipă de fotbal, potrivit unui sondaj publicat joi, informează AFP.

>> Măsura pregătită de FIFA după cazurile de rasism de la meciurile din Italia și Anglia În sondajul realizat în perioada 24-26 ianuarie de institutul SWG pe un eşantion de 800 de persoane, 16% dintre cei intervievaţi au considerat că „a striga ca maimuţele sau a arunca cu banane în jucătorii de culoare”, aşa cum s-a întâmplat în recentele incidente care l-au vizat pe portarul francez al lui AC Milan, Mike Maignan, este ceva normal atunci când se susţine o echipă.

Un procentaj similar din eşantion a declarat că a fi fan al unei echipe înseamnă a putea să spună „ţigan” sau „evreu” unui jucător (18%) şi „să insulte un jucător din cauza naţionalităţii sau a originilor sale” (18%).

La 20 ianuarie, în timpul meciului din campionatul italian dintre Udinese şi AC Milan, Maignan a părăsit terenul, urmat de coechipierii săi, după ce a fost ţinta unor strigăte de maimuţă, astfel că arbitrul a fost nevoit să oprească temporar meciul.

După o întrerupere de cinci minute, meciul a fost reluat cu Maignan, care a doua zi a îndemnat autorităţile italiene să ia măsuri împotriva unui flagel care este un fenomen obişnuit în fotbal.

De atunci, clubul din Udine (nordul Italiei) a interzis pe viaţă cinci dintre suporterii săi şi a fost obligat să joace un meci cu porţile închise, sancţiune care a fost redusă în apel la închiderea unei tribune pentru două meciuri.

Tot conform sondajului SWG, 74% dintre cei chestionaţi au considerat că este normal ca „jucătorii vizaţi să adopte o poziţie fermă pe această temă”, dar 22% au considerat că „în calitate de persoane publice plătite pentru divertisment, trebuie să suporte tot ceea ce se întâmplă”, transmite News.

ro.

Jumătate dintre cei intervievaţi (51%) au considerat că este normal ca un suporter să îşi insulte propria echipă sau sportivul pe care îl susţine după un rezultat negativ.

În mod similar, 46% consideră că insultarea arbitrilor merge mână în mână cu prezenţa pe stadion.

Italian football is shit, literally the best players of that league are black but Italian football fans think only whites should be on on pitch.

Racism in football cuts me to the core.

https://t.

co/kgkDWRw7xW

Lasă un răspuns