Regele Charles al Marii Britanii se simte „extrem de bine”, a declarat soția sa, regina Camilla, joi, la prima ei apariție publică de când monarhul în vârstă de 75 de ani a fost diagnosticat cu cancer, relatează Reuters.
Camilla a spus la un concert caritabil de la Catedrala Salisbury din sudul Angliei, că Charles a fost impresionat de mesajele de sprijin din partea publicului.
„Se simte extrem de bine în aceste circumstanțe”, a spus ea.
„Este foarte emoționat de toate scrisorile și mesajele pe care publicul le-a trimis de pretutindeni.
Este foarte încurajator”.
Fiul lui Charles și moștenitorul tronului, Prințul William, a mulțumit miercuri publicului britanic pentru mesajele amabile atât cu privire la tatăl său, cât și despre soția sa, Kate, după recenta intervenție chirurgicală.
Kate, în vârstă de 42 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală planificată pe 16 ianuarie, iar apoi a petrecut două săptămâni în spital pentru a se recupera.
De atunci, Charles a fost supus unui tratament pentru o prostată mărită, înainte ca Palatul Buckingham să anunţe luni că testele ulterioare efectuate asupra monarhului au dezvăluit că are o formă de cancer.
În timp ce regele și-a amînat sarcinile publice pentru a urma un tratament în ambulatoriu, iar Kate nu se așteaptă să se întoarcă la îndatoririle sale decât după Paște, sarcina de a reprezenta monarhia în public revine celorlalți membri ai familiei regale, în special William și Camilla.
Citește și: