Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a fost achitat de Tribunalul Timiş în dosarul în care a fost acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu.
Și celelalte persoane din dosar au fost achitate, dar decizia nu este definitivă.
Sentinţa nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.
Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA, în noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale – recoltarea de probe pentru teste COVID-19 – la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică.
Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.
Procurorii îl acuză pe Musta că ar fi determinat trei asistente medicale să lucreze la clinica sa timp de trei ore pe zi, deși acestea ar fi fost plătite de spital.
Prejudiciul care i se impută este de 12.
173 de lei, procurorii punându-i sechestru pe această sumă.
Ce spune DNA