Doi tineri din Cluj, arestați pentru viol și tentativă de viol. Victimele sunt două fetițe.

Spread the love

  Doi tineri de 25 și 30 de ani au fost arestați la Cluj sub acuzația de viol și tentativă de viol.

 Victimele erau două fetițe.

„În privința informațiilor apărute în spațiul public referitoare la două cazuri de agresiune sexuală asupra minorilor, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:Având în vedere particularitățile cazurilor, în vederea protejării intereselor minorilor, nu au fost transmise date din oficiu pentru mediatizare, cercetările fiind efectuate sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În ambele cazuri au fost dispuse măsuri preventive, respectiv reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, cu vârste de 25 și 30 de ani, iar ulterior au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestora.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de viol și tentativă la infracțiunea de viol”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Potrivit Portalului instanțelor de judecată, unul dintre cei doi inculpați a depus contestație la decizia la decizia Judecătoriei Cluj.

„În temeiul art.

223 alin 2, art 202 alin 1, 3, 4 lit e și art 226 C.

proc.

pen, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr.

458/P/2024 din data de 06.

02.

2024 şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 06 februarie 2024  până la data de 06 martie 2024, inclusiv, a inculpatului R R F, pentru comiterea infracțiunii de: – viol în formă continuată, prev.

de art.

2181 alin.

(2), alin.

(4) lit.

a) şi b) C.

pen.

, cu aplicarea art.

35 alin.

(1) C.

pen.

Respinge, ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a unei măsuri neprivative de libertate”, se arată în decizia Judecătoriei Cluj.

„În temeiul art.

223 alin 2, art 202 alin 1, 3, 4 lit e ?i art 226 C.

proc.

pen, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr.

808/187/P/2024 din data de 06.

02.

2024 şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 06 februarie 2024 ?i până la data de 06 martie 2024, inclusiv, a inculpatului D F L, fără antecedente penale, cetă?ean român, necăsătorit, fără obliga?ii militare, studii 6 clase, fără ocupa?ie ?i loc de muncă, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: – tentativă la viol săvârșită asupra unui minor, faptă prev.

și ped.

de art.

32 alin.

(1) C.

pen.

rap.

la art.

218 ind.

1 alin.

(2) ?i alin.

(8) C.

pen”, se arată în decizia pentru cel de al doilea inculpat.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns