Liceul Teoretic Báthory István se consideră continuatorul spiritual al tradiției școlii iezuite înființată în anul 1579 de către Principele Ștefan Báthory.
De la înființare, Principele i-a încredințat ordinului sarcini didactice, iar cu ajutorul acestuia, pe lângă școlile de grad inferior, a avut în vedere în 1581 înființarea unei școli superioare în fostele edificii ale ordinului franciscan din capătul străzii Lupului, actuala stradă Kogălniceanu, care între timp fusese donate ordinului iezuit.
În anul 1603, călugării iezuiți au fost alungați din oraș, dar în 1615 s-au reîntors la Cluj-Mănăștur.
Importanța lor în viața religioasă și culturală a Transilvaniei a crescut de la sfârșitul secolului al XVII-lea, odată cu integrarea Principatului Transilvan în sistemul provinciilor Imperiului Habsburgic.
În 1727 la locul actualului liceu a fost construită o școală cu un etaj după finalizarea construcției bisericii și a mănăstirii iezuite.
După dizolvarea ordinului iezuit în 1773, complexul edificiilor a fost preluat de către membrii ordinului piarist.
În aceste clădiri, împărăteasa Maria Terezia a fondat, sub numele de Liceul Academic, o instituție universitară cu facultăți de drept și medicină.
Un mare incendiu în 1798, care a distrus și clădirile din strada Lupului, a provocat pagube ireparabile și la școala piaristă, determinând demolarea acestei construcții.
Clădirea actuală a liceului a fost ridicată între anii 1817 și 1821, conform proiectelor elaborate de inginerul Friedrich Thallinger, directorul autorității supreme în construcții din Transilvania, cunoscută sub numele de Aedilis Directio, subordonată guberniului transilvan.
LLucrările de construcție au fost supervizate de cei doi antreprenori distinși ai orașului, Georg Winkler și Christian Kiermayer, care au realizat simultan și lucrări la biserica evanghelică din Cluj.
Pentru a construi noua clădire neoclasică, au folosit pietrele provenite din incinta fortificată medievală de la capătul parcelei și materialele rezultate din demolarea zidurilor navei în ruină a fostei biserici benedictine din Mănăștur.
De asemenea, edificiul de forma literei L are trei niveluri, aripa principală fiind pe strada Kogălniceanu.
Poarta carosabilă, prevăzută cu un ancadrament semicircular din piatră conferă acestei clădiri monumentale rafinament.
Turnul acoperit cu tablă, amplasat la racordarea celor două aripi ale acoperișului era un element specific școlilor construite în epoca respectivă.
Capela amenajată inițial la etajul aripii vestice a fost folosită ulterior ca sală festivă, apoi, cu ocazia unei renovări de la sfârșitul secolului al XX-lea a fost transformată în mai multe săli de clasă.
Potrivit transindex.
ro, la etajul aripii vestice a fost amenajată o capelă a instituţiei, care din anul 1850 funcţiona ca gimnaziu catolic principal.
Această capelă a fost folosită ulterior ca şi sală festivă, şi compartimentată cu ocazia unei renovări de la sfârşitul secolului XX în săli de clase.
Actuala sală festivă a şcolii este rezultatul intervenţiilor din perioada 1926-1928.
Cele mai importante elemente ale aspectului său interior sunt cele trei busturi ale sculptorului Gábor Vágó, care imortalizează pe episcopul Gusztáv Károly Majláth, cel care în perioada interbelică a fost unul dintre importanţii susţinători ai instituţiei, şi pe doi dintre celebrii foşti elevi ai şcolii, pe scriitorii Kelemen Mikes şi Miklós Jósika.
Printre personalitățile care au fost elevi în școala clujeană s-au numărat cardinalul Péter Pázmány care a fost una din figurile cele mai reprezentative ale Contrareformei, istoricul Gheorghe Șincai un reprezentant al Școlii Ardelene.
Printre foștii elevi s-a numărat și Aron Pumnul, fost profesor de al lui Mihai Eminescu.
În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania s-a remarcat ca unul dintre organizatorii primei Adunări Naţionale româneşti de la Blaj din luna aprilie 1848.
Urmărit de autorităţile revoluţionare maghiare, Aron Pumnul se refugiază în Muntenia, unde participă la revoluţia paşoptistă din această provincie, fiind numit de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat.
După înăbuşirea revoluţiei muntene s-a refugiat la Cernăuţi.
În februarie 1849 este numit profesor suplinitor la Institutul filosofic, iar în 1850 profesor titular.
A fost profesorul lui Mihai Eminescu, iar la moartea sa, Eminescu avea să scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Un alt nume important care a frecventat această școală este Avram Iancu.
Acesta a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.
A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
