Primăria Sectorului 2 vrea să reconfigureze Șoseaua Mihai Bravu și Șoseaua Ștefan cel Mare prin proiectul de amenajare a celor 36 de kilometri de piste pentru biciclete, pentru care studiul de fezabilitate a fost aprobat în luna ianuarie.
Mai exact, pe cele două bulevarde ar urma să fie amenajate piste pentru biciclete, între trotuar și carosabil, pe partea dinspre centrul orașului.
Pistele ar urma să fie separate de carosabil și trotuar cu spații verzi, iar trotuarele să fie și ele reconfigurate pentru a face loc pistelor.
Primăria Sectorului 2 vrea însă să pună copaci și pe mijlocul bulevardului, practic să separe printr-o perdea verde culoarul destinat tramvaiului, folosit și de autobuze, iar pentru traficul auto să rămână între două-patru benzi pe sens, plus parcări pe laterale, acolo unde este loc.
În total, pe cele două artere ar urma să fie plantați în plus 750 de arbori, potrivit planurilor publicate pe site-ul instituției.
Contactat de HotNews.
ro, primarul Radu Mihaiu a spus că primul tronson ar putea fi făcut în acest an, însă mai este nevoie de aprobarea unui protocol în Consiliul General, între Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2, deoarece cele două bulevarde sunt în administrarea Primăriei Capitalei.
Și pe celelalte străzi unde vor fi făcute piste pentru biciclete, lucrările de amenajare a acestora implică reconfigurarea străzilor.
Unde se poate, pistele vor fi făcute separat de carosabil, unde nu, mașinile și bicicletele vor împărți același spațiu.
În principal, potrivit studiului de fezabilitate pentru amenajarea celor 36 de kilometri de piste pentru biciclete în Sectorul 2, primăria vrea să amenajaze piste de biciclete cu o lățime de minimum 2,4 metri, în doua sensuri, pe lungimea celor două artere, adică aproximativ 4 kilometri.
Pistele ar urma să fie separate de spațiul pietonal și carosabil prin spații verzi plantate.
În plus, primăria vrea și să reconfigureze cele două bulevarde.
Lățimea spatiului tramvaiului în situatia existentă este de 7 metri, lățimea spatiului tramvaiului si autobuzelor propusă este de 10 metri, din care 1 metru stânga și dreapta vor fi rezervate spatiilor verzi plantate cu arbori.
Mai clar, vrea să separe banda destinată transportului public de restul traficului printr-o perdea de arbori și spațiu verde.
De asemenea, pe margine, acolo unde este posibil, ar urma să fie făcute locuri noi de parcare, astfel încât de la 625, în prezent, să se ajungă la 944.
Pe centrul bulevardului ar urma să fie plantați în total 500 de arbori, iar pe margini, unde alveolele sunt în prezent goale, încă 250 de copaci.
Suprafața de spațiu verde câștigată ar fi de aproximativ 7.
000 de metri pătrați.
„Pe majoritatea parcursului, bulevardul Stefan cel Mare va avea trei benzi pe sens cu parcări laterale și piste de biciclete.
Vor exista zone cu două benzi pe sens, parcări laterale și piste de biciclete (zona spitalului Colentina).
Înaintea intersectiilor, bulevarul va avea 4 benzi pe sens, dispărând parcările pe o distanță de aproximativ 100 de metri.
Datorită faptului ca autobuzele vor avea același traseu și stații cu tramvaiul, spațiile vechilor stații de la trotuar pot fi folosite pentru parcari”, se mai arată în descrierea proiectului.
Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local Sector 2 în luna ianuarie, valoarea proiectului este de 53 de milioane de lei, iar pistele ar urma să fie amenajate pe următoarele artere:Pentru fiecare traseu trebuie făcut însă proiect și aleasă o soluție.
Studiul de fezabilitate propune mai multe soluții, dar acestea nu sunt bătute în cuie, adică să aibă proiect tehnic și avizele de la instituțiile abilitate.
Primăria Sectorului 2 a obținut bani din PNRR pentru realizarea de piste pentru biciclete.
În Sectorul 2 sunt 8,7 kilometri de piste pentru biciclete, potrivit studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local Sector 2: pe Șoseaua Pantelimon, str.
Fabrica de Glucoză, Șoseaua Petricani, Șoseaua Ștefan cel Mare, bd.
Basarabia, bd.
Chișinău.
Acestea sunt însă pe trotuar, o parte fiind aproape șterse.