Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, a spus în legătură cu Tezaurul României de la Moscova că Rusia nu datorează nimic României, ci dimpotrivă, a iertat România de datoriile pe care le avea faţă de Rusia, povestind în acest sens ce i-ar fi spus Brejnev lui Ceauşescu în anii 60.
Valeri Kuzmin a spus că foştii parteneri români „continuă să scoată, cum se spune la noi, o pisică moartă de la naftalină”, referindu-se la problema tezaurului pe care Rusia ar trebui să-l returneze României.
Repetând o idee vehiculată anterior de Moscova, Kuzmin a spus clar că tezaurul României nu va fi returnat şi a susţinut că, dimpotrivă, România a rămas datoare Rusiei.
El a evocat anecdotic în acest sens o scenă petrecută între fostul lider sovietic Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu, în anii 60.
Valeri Kuzmin mai susţine însă că „nimeni nu poate acuza Rusia că a sabotat relaţia bilaterală cu România”.
„Eu de când am ajuns aici, în 2016, am încercat de multe ori şi n-am reuşit să organizez o şedinţă a Comisiei interguvernamentale româno-ruse care se ocupă cu problemele economice, tehnice şi ştiinţifice.
N-am reuşit”, s-a plâns diplomatul.
Subiectul Tezaurului este adus periodic în discursul public din România, fie de politicieni sau de guvernatorul BNR, fie de istorici și jurnaliști, în schimb momentul repatrierii pare mai departe ca oricând.