Echipa națională a României a pierdut la două goluri diferență meciul cu Germania, iar șansele de calificare în sferturile CM de handbal feminin sunt infime. Florentin Pera știe însă ce au greșit tricolorele. >> CM handbal feminin: România, învinsă de Germania după o repriză perfectă – Șanse minime la calificareChiar dacă a dominat prima repriză și avea un avans de trei goluri la pauză, România a cedat inițiativa în partea a doua, iar Germania a profitat din plin pentru a obține victoria. La finalul partidei, selecționerul Florentin Pera s-a declarat mulțumit de prima parte a meciului, dar nu și de nivelul tricolorelor din repriza secundă. „Sunt mulțumit de prima repriză, am jucat bine, o apărare foarte bună, dar în repriza a doua, Germania a fost mai puternică. Nu am jucat la același nivel. În atac, am încercat să schimb ceva, dar Germania a marcat prin flancuri. În repriza a doua, am ratat prea mult pentru acest nivel. Am avut opt situații unu la unu, cred că au fost momente importante în care puteam rămâne aproape de Germania. Asta e situația, am venit să luptăm până la capăt. Trebuie să câștigăm împotriva Poloniei și a Japoniei. Cristina a jucat bine în prima repriză. În cea de-a doua parte a fost obosită. Este o jucătoare cu o experiența foarte mare, este bine in acest moment, dar , din punct de vedere fizic, nu este la sută la sută. Am vrut să îi dau șansa de a ajuta echipa, pentru că este cea mai importantă jucătoare, dar cred că am ratat prea mult și dacă ratăm așa, este dificil să câștigăm împotriva Germaniei” – a declarat Florentin Pera, pentru DigiSport. 1. Germania – 6 p (88:69) 2. Danemarca – 4 p (64:44) – 1 meci3. Polonia – 4 p (71:84) 4. România – 2 p (82:91) 5. Japonia – 0 p (60:63) – 1 meci6. Serbia – 0 p (70:84)