Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat într-un interviu publicat luni că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.
Întrebat dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu, ministrul polonez a declarat: „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele.
Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”, a răspuns ministrul polonez al Apărării, în interviul acordat ziarului Super Express.
Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a ținut să precizeze că nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit atent înainte.
Ministrul polonez al Apărării a menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare.
De când a început războiul în Ucraina, Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB – dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO de 2% – şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.
Săptămâna trecută și ministrul german al Apărării Boris Pistorius declara că, având în vedere situaţia în domeniul securităţii şi nevoile armatei, Germania trebuie să se gândească să reintroducă serviciul militar obligatoriu.
Șeful Armatei Române ia în calcul o posibilă extindere a războiului din Ucraina.
Generalul Gheorghiță Vlad a cerut adoptarea de urgență a legii privind pregătirea populației pentru apărare.
Generalul Gheorghiță Vlad se așteaptă la o escaladare a războiului din Ucraina „în perioada imediat următoare”.
„Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici.
Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova.
Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest.
Sunt mai mult decât coPopulația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a declarat șeful armatei Gheorghiță Vlad în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă România.
Gheorghiță Vlad a precizat că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, prin care se încearcă schimbarea sistemului.
Șeful Statului Major al Apărării spune că își dorește ca proiectul să fie adoptat în acest an.
Printre opțiunile făcute publice de reprezentanții armatei, figurează și posibilitatea introducerii serviciului militar în termen, voluntar.
Proiectul care modifică legea privind pregătirea populației pentru apărare a fost depus în Parlament.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro