Soluții pentru deblocarea crizei din Sănătate. Creșterea cu 15% a salariilor de bază, în două tranșe. „Oferta Guvernului este insuficientă”.

Spread the love

  Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate s-a ajuns la o serie de concluzii, care nu sunt însă finale.

Reprezentanții Sindicatului Sanitas au anunțat concluziile negocierilor de la Palatul Victoria: – Creșterea medie de 20% pentru personalul din sistemul sanitar public trebuie să se încadreze în suma calculată ca impact pe fondul de salarii de bază pentru anul 2024.

– Creșterea menționată va fi acordată în două tranșe: martie-iunie 2024.

-În paralel, în perioada imediat următoare se negociază la Ministerul Sănătății revendicările fără impact financiar imediat.

– Pentru salariații din Asistența Socială s-a calculat impactul bugetar al creșterilor de venituri urmând să se definitiveze negocierile la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

„Nu avem astăzi nimic cert să vă spunem decât că discuţiile continuă.

Sunt multe date de aflat pe care încă nu le avem de la celelalte ministere, câţi oameni sunt, câte persoane vor trebui să primească.

Important este că vom primi acei 15% plus 5% care, deja, merg de la 1 ianuarie.

Deci, salariile de bază vor creşte în următoarea perioadă cu cei 5% pe care i-au dat de la început, plus 15% pe care ni i-a promis Guvernul”, a declarat preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, după negocierile de la Palatul Victoria.

 În același timp, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” se arată nemulțumită de rezultatele obținute la Guvern și anunță că protestele personalului din Sănătate vor continua.

 „După întâlnirea de astăzi de la Guvern, Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră în continuare oferta guvernului insuficientă.

Continuăm protestele!În fapt, oferta guvernului a fost inferioară celei pe care a făcut-o publică în cursul săptămânii trecute, atunci când declarațiile publice se refereau la creșterea cu 20% a întregii anvelope salariale.

Creșterea doar a anvelopei salariilor de bază cu 15% înseamnă de fapt o creștere în medie cu doar 10,5% a veniturilor salariale în sănătate.

Dacă adăugăm creșterea medie de doar 3,4% de la 1 ianuarie 2024 a venitului salarial (corespunzătoare unei creșteri de 5% a salariului de bază), ajungem în realitate la 13,9% creștere a venitului mediu.

Acesta este procentul real de creștere de venit salarial și nu 20% cum eronat se vehiculează!În aceste condiții, toate formele de protest anunțate de Federația „Solidaritatea Sanitară” vor continua!”, au transmis reprezentanții sindicali într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

 Săptămâna trecută, sindicaliștii din Sănătate notificau Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei „împotriva politicii sociale şi economice” privind sectorul medical.

Decizia privind declanșarea grevei generale depinde de negocierile cu Guvernul, arătau reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”.

 Ambele sindicate – Solidaritatea Sanitară și Sanitas, au protestat în fața ministerului Muncii, solicitând majorarea salariilor cu cel puţin 20%, raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată pentru toate categoriile de salariaţi și adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns