Compania aeriană română a anunțat că a reluat zborurile către Statele Unite ale Americii începând cu 1 februarie 2024, iar preţul biletelor pornesc de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse.
SUA devin o destinaţie mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecventelor, cât şi din cel al preţurilor şi serviciilor incluse.
Astfel, pasagerii care aleg serviciile Tarom beneficiază în luna februarie de ofertele transportatorului aerian naţional pe două destinaţii din SUA.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – Tarom a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.
Din anul 1993, Tarom este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).