În linii generale, ne dăm seama cu toții că a lucra prea mult este rău pentru sănătatea noastră.
Faptul că muncim intens, fără pauză, dedicându-ne muncii noastre de la job este rău sau dorința incontrolabilă, compulsivă de a munci încontinuu, în detrimentul altor acțiuni – plimbare, întâlniri cu prietenii, petrecut timp cu familia – ne îmbolnăvește? Facem diferența dintre pasiune și adicție, și vorbim despre o dependență acceptată din punct de vedere social, răsplătită și încurajată, dar care ne face foarte mult rău: dependența de muncă.
„Adicția de muncă, pe care o regăsim și sub denumirea de workaholism, este o dependență reală.
Spre deosebire de alte dependențe, ea este acceptată din punct de vedere social și chiar răsplătită și încurajată, însă efectele ei negative pot să ne afecteze foarte mult sănătatea, atât la nivel fizic, cât și mintal”, ne spune din capul locului Alina Stroescu, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Recunoașterea face diferența! Din păcate, de multe ori nu există o limită foarte clară între munca intensă și adicția de muncă, conștientizarea faptului că există o problemă reală producându-se mult mai târziu față de momentul instalării adicției, spune psihologul.
O persoană muncitoare și ambițioasă, dar care nu este dependentă de muncă, își dorește și reușește, într-o mare măsură, să mențină un echilibru între viața personală și cea profesională.
Munca și locul de muncă reprezintă doar o parte, fie ea și importantă, a vieții persoanei și nu ajunge să fie chiar modul în care cineva se identifică.
La polul opus, o persoană dependentă de muncă se simte cel mai bine atunci când muncește și nu se poate opri, chiar dacă îi sunt afectate viața personală, starea de sănătate sau starea de bine, în general.
Diferența cea mai mare dintre o persoană care lucrează mult și una dependentă de muncă este că cea de-a doua nu se poate controla și simte nevoia să lucreze continuu.
Se mândrește tot timpul cu realizările sale legate de muncă, sau se preocupă mereu de aspecte ce țin de job.
Atunci când nu poate lucra, resimte stres, anxietate și poate ajunge la stări depresive ori de panică.
Niciodată ceea ce face și cât face nu este suficient și simte nevoia să facă tot mai mult.
„Adicția de muncă, pe care o regăsim și sub denumirea de workaholism, este o dependență reală.
Spre deosebire de alte dependențe, ea este acceptată din punct de vedere social și chiar răsplătită și încurajată, însă efectele ei negative pot să ne afecteze foarte mult sănătatea, atât la nivel fizic, cât și mintal.
”Alina Stroescu, psiholog clinician Adicția de muncă ne îmbolnăvește.
Dar munca intensă din timpul orelor de program, nu.
Diferența a fost arătată într-un studiu olandez, realizat în 2010, pe 763 de angajați ai unei firme internaționale de consultanță financiară.
Aceștia au răspuns întrebărilor dintr-un sondaj, apoi au fost supuși unui screening de sănătate efectuat de personal medical.
Cercetarea a constatat că angajații care nu au lucrat mai mult de 40 de ore pe săptămână nu au înregistrat niveluri crescute de glicemie, lipide în sânge și nici valori anormale ale tensiunii arteriale – factori de risc pentru sindromul metabolic.
Pe când cei dependenți de muncă au înregistrat valori crescute la toți factorii de risc ai sindromului metabolic.
Aceștia au raportat și probleme cu somnul, epuizare emoțională, sentimente depresive, lipsă de încredere în bunele intenții ale celorlalți – simptome clare de workaholism.
Într-o societate în care munca asiduă este lăudată și se așteaptă adesea să faci ore suplimentare, poate fi dificil să recunoști dependența de muncă.
Persoanele dependente de muncă își vor justifica comportamentul explicând că este un lucru bun și că îi poate ajuta să obțină succes.
Ei pot părea extrem de dedicați muncii lor sau succesului proiectelor lor.
Cu toate acestea, ambiția și dependența sunt diferite.
„Nu mai discutăm despre ambiție, implicare și angajament în muncă, ci despre o adicție dacă munca și succesul asociat muncii noastre devin o obsesie sau dacă ne îngrijorăm în mod excesiv pentru aspecte ce țin de muncă și ajungem să resimțim o teamă intensă de greșeală și de eșec”, spune psihologul Alina Stroescu.
Putem observa comportamente precum reducerea timpului alocat altor activități, izolarea de ceilalți sau lucratul peste program în mod constant.
De multe ori, poate să apară și o atitudine defensivă, dacă o persoană dependentă de muncă este confruntată de cei din jur cu privire la această problemă.
Deși adicția de muncă poate fi greu de identificat în stadiile inițiale, există câteva semne și simptome care ne pot indica faptul că cineva se confruntă cu această problemă: iritabilitate și nervozitate, anxietate și neliniște constantă, gânduri recurente legat de muncă, dificultăți de concentrare, schimbări în apetitul alimentar (creștere sau scădere a poftelor alimentare), consum de alcool, tutun sau substanțe pentru a face față stresului, retragere socială și izolare, comportamente nervoase, cum ar fi mușcarea unghiilor sau ticurile.
Există o serie de factori interni și externi care pot contribui la apariția și întărirea unui astfel de comportament.
Mai exact, factori ce țin de mecanismele noastre psihologice, respectiv aspecte sociale sau contextele în care ne regăsim în anumite momente ale vieții.
Printre factorii psihologici se numără și existența unei imagini de sine slab conturate, o stimă de sine scăzută, însoțite de nevoia stringentă de a demonstra, pentru a obține validare din partea celorlalți.
Teama de eșec este, de asemenea, un factor care poate contribui la dezvoltarea workaholismului, alături de tendința de evitare a durerii emoționale.
„Astfel, dependența de muncă este folosită de multe ori, în mod inconștient, pentru a evita problemele din alte arii ale vieții, devenind un soi de refugiu.
Mai sunt implicate și aspecte ce țin de modul în care am fost crescuți și educați, de modelele pe care le-am avut în familie și de credințele care ne-au fost transmise de către părinți, legat de ce înseamnă muncă și a munci, spune psihologul.
Nu toți oamenii reacționează la fel la un anumit stimul sau la o anumită situație.
În mod similar, în același context de viață sau la același loc de muncă nu toți oamenii vor dezvolta o dependență de muncă.
Este nevoie de un cumul de factori pentru a se ajunge în acest punct și anumite trăsături de personalitate pot influența apariția unui astfel de comportament adictiv.
„Vorbim aici despre persoanele care, în general, se ocupă de mai multe lucruri deodată, sunt motivate, energice, conștiincioase și muncitoare.
Sunt determinate și responsabile, dar, în același timp, sunt mai vulnerabile în fața stresului și a tensiunilor emoționale, neavând abilități prea bune de autoreglare.
Mai exact, pot resimți foarte ușor frustrarea și furia, putând fi ușor iritabile și poate chiar agresive.
De asemenea, de multe ori, au o gândire rigidă, idei fixe și sunt încăpățânate.
Ele pun un accent important pe logică și intelect, ignorând, de multe ori, aspectele ce țin de viața afectivă”, spune psihologul.
Dar a fi predispus, nu înseamnă neapărat că poți și dezvolta această adicție față de muncă.
Cum spuneam, e nevoie de un cumul de factori.
Pot exista situații profesionale care ne aduc în postura în care să lucrăm peste program sau să simțim o presiune pentru a lucra mai mult și mai intens în anumite zile sau perioade.
Problema apare atunci când ne regăsim într-o anumită situație de mai multe ori, sau aceasta devine o constantă.
„Odată ce acționăm într-un anume fel, în mod repetat, ajungem să dezvoltăm o obișnuință, un anumit comportament ajungând să fie ceva firesc, devenind parte din viața noastră.
Lucratul în weekend, de exemplu, poate fi necesar o dată, de două ori, până când ajungem să lucrăm în fiecare weekend, sub diverse pretexte.
” Alina Stroescu, psiholog clinician În perioada pandemiei, s-au produs schimbări în modul în care ne raportăm la muncă.
Mulți dintre noi au muncit mai mult, fie din teama de a nu-și pierde jobul, fie din cauza faptului că multe activități erau restricționate, fie din cauza plictiselii, fie ca o modalitate de evadare și de evitare a problemelor cauzate de pandemie.
După pandemie, munca hibridă a deveni parte din viața noastră.
„Avem tot timpul laptop-ul cu noi, putem să trimitem un e-mail și de pe telefon, în timp ce ducem copiii la școală, ne ocupăm de un task după ce terminăm de pregătit cina, practic ajungem să muncim în orice interval orar.
Și nu doar munca efectivă ne consumă energia, ci și faptul că ne preocupăm în permanență de aspecte legate de job, nu ne mai deconectăm cu adevărat.
Dacă lucrăm de acasă, este mai greu sa avem acea delimitare clară între viața personală și cea profesională, ele putând să se întrepătrundă cu mare ușurință”, atrage atenția psihologul.
În primul rând, această dependență poate să conducă spre apariția unor probleme de sănătate, precum oboseală cronică, tulburări de somn, tulburări ale apetitului alimentar, migrene sau dureri musculare și poate crește riscul pentru apariția bolilor cardiovasculare, a diabetului și a hipertensiunii.
Pe termen lung, imunitatea organismului are de suferit.
Pe lângă acestea, există multiple efecte negative și în plan psihic, asociate adicției de muncă fiind probleme precum: stresul, burnout-ul, anxietatea și depresia.
În plus, pe măsură ce un workaholic devine tot mai absorbit de munca lui, viața personală este tot mai afectată.
Calitatea relațiilor interpersonale are de suferit și timpul petrecut cu familia și cu prietenii este tot mai puțin.
Pot exista discuții și conflicte tot mai dese, astfel că este resimțit un disconfort din ce în ce mai mare.
„Astfel, workaholic-ul ajunge să muncească și mai mult, pentru a fugi de stările negative, creându-se, astfel, un cerc vicios”, spune psihologul.
E important să ne dăm seama că suntem într-un dezechilibru care ne afectează sănătatea și poate chiar viața.
„Astfel, primul pas este reprezentat de conștientizarea și acceptarea faptului că există o problemă.
Apoi, este clar că sunt necesare anumite schimbări în rutina zilnică și în stilul de viață.
Este nevoie să ne echilibrăm activitățile zilnice, astfel încât să acordăm atenție tuturor ariilor importante ale vieții, să ne regândim prioritățile și să ne ferim o perioadă, pe cât posibil, de factorii stresori”, este sfatul specialistului.
Al doilea pas este să spunem stop.
După o perioadă în care ne-am forțat limitele și, cel mai probabil, nu am acordat suficientă atenție nevoilor noastre, avem nevoie să ne „încărcăm bateriile”.
Atunci când suntem odihniți, organismul se regenerează, gândim mai limpede, ne gestionăm mai bine emoțiile și luăm decizii mai bune.
O vacanță sau câteva zile libere ne poate ajuta să ne resetăm.
Și să ajungem să gândim un plan de acțiune pe termen lung.
De ce am ajuns aici? – este o întrebare foarte importantă.
„Dacă devenim conștienți că ne-am refugiat în muncă pentru a nu ne confrunta cu diverse probleme sau emoții, acum este momentul să acționăm diferit și să încercăm să rezolvăm altfel situațiile ce ne-au împins către munca în exces.
” Sau, poate, pur și simplu, nu am avut alt model de viață și nu știm să găsim activități care să ne facă plăcere.
Dacă te afli în această situația, psihologul avertizează asupra pericolelor găsirii unor activități „refugiu”, dar la fel de nocive: „Persoanele care se confruntă cu adicția de muncă, pot dezvolta și alte tipuri de adicții, printre care se numără cele legate de consumul de substanțe sau jocuri de noroc.
Dificultatea de a-și controla impulsurile și de a-și opri anumite comportamente, poate fi extinsă și în alte direcții.
Având în vedere incapacitatea de a se relaxa cu adevărat, mulți workaholici recurg la fumatul excesiv sau la consumul de alcool, pentru a se destinde.
La polul opus, se află consumul de cafeină și alte stimulente, care îi ajută să rămână treji și să se concentreze la sarcinile pe care le au de dus la bun sfârșit.
” Încetinești ritmul în care îți desfășori toate activitățile.
Te întorci spre tine ca să-ți amintești cine ești cu adevărat și care îți sunt visele și dorințele.
Ești fericit? Așa vrei să arate viața ta peste 10 ani? Psihologul clinician Alina Stroescu ne propune câteva strategii eficiente: 1.
h3: Tehnica jurnalului O persoană dependentă de muncă a fugit de propriile gânduri și emoții, astfel că este important să stea cu sine, să se reconecteze cu propria persoană.
O tehnică bună în acest sens este ținerea unui jurnal.
„Un obicei pe care îl recomand să îl introducem în rutina zilnică, constă în notarea, la final de zi, a cinci lucruri care ne-au adus bucurie, satisfacție, pentru care suntem recunoscători.
Practic, să scriem cinci acțiuni, activități, evenimente petrecute în ziua respectivă, care ne-au făcut să ne simțim bine si, foarte important, care nu au legătură cu munca.
Pot fi din oricare altă arie a vieții, dar nu din sfera job-ului.
” 2.
h3: Exerciții de respirație Exercițiile de respirație conștientă sunt deosebit de utile când vorbim de relaxare, de reducere a stresului și a anxietății, dar și de reconectare cu sine.
„Există mai multe tehnici de respirație, dar esențialul este să inspirăm profund pe nas, să ținem aerul în plămâni câteva secunde și să expirăm lent pe gură.
Ne ajută să facem minim zece respirații complete, putând observa cum ne simțim mai liniștiți.
Practica zilnică a exercițiilor de respirație are efecte benefice asupra stării noastre generale.
” 3.
h3: Tehnica „roata vieții” Un exercițiu de conștientizare a discrepanței dintre cum arată viața noastră în momentul actual și cum ne-am dori să fie, poate fi realizat desenând o „roată a vieții”.
„Practic, desenăm pe o foaie un cerc, pe care îl împărțim în mai multe părți, care corespund ariilor vieților noastre sau timpului dedicat activităților pe care vrem să le desfășurăm.
De exemplu, pot să împart un cerc astfel: timp cu mine, familie, prieteni, hobby-uri, cuplu, muncă etc.
Fiecare parte va ocupa mai mult sau mai puțin din cerc, în funcție de cât timp și câtă energie investim în acea arie la momentul actual.
Practic, cercul va arăta ca o pizza cu felii de diferite dimensiuni.
Apoi, vom face același lucru, dar pentru cum ne-am dori să arate viața noastră, cum ne-am dori să ne împărțim timpul și în ce activități ne-am dori să investim mai mult.
În funcție de ce constatăm, ne propunem ca în fiecare zi să facem minim o acțiune care să ne ajute să investim în ariile care au fost neglijate și să atingem un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională.
” Evaluarea psihologică, realizată de un psiholog clinician, poate ajuta la stabilirea unui diagnostic corect.
Aceasta se realizează pe baza unui interviu clinic și a aplicării unor chestionare specializate.
Diagnosticul este stabilit de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor necesare, în funcție de simptomatologie.
„De multe ori, însă, apelăm la psihoterapie doar atunci când considerăm că nu mai avem altă variantă și, cel mai probabil, după ce o astfel de adicție s-a instalat deja de ceva timp.
Dacă acest lucru ni se aplică, atunci psihoterapia este principala recomandare de tratament.
Psihoterapeutul ne ajută să identificăm strategii de schimbare a comportamentelor nocive, precum și cauzele care ne-au condus spre dezvoltarea unei astfel de adicții”, spune Alina Stroescu, psiholog clinician.
Spre deosebire de alte tipuri de adicții, în cazul celei de muncă nu putem discuta despre abstinența totală, ca modalitate de tratament.
Munca rămâne în continuare un aspect important pentru majoritatea oamenilor, scopul terapiei fiind transformarea relației cu munca într-una sănătoasă.
Astfel, este important să comunicăm mai mult cu privire la ceea ce simțim și ce nevoi avem, să învățăm să stabilim limite și să ne gestionăm mai bine stresul.
Sursa foto: Dreamstime.
com
