Începe procesul lui Milorad Dodik, liderul politic al sârbilor bosniaci

Spread the love

Procesul liderului politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, acuzat de respingerea autorității Înaltului Reprezentant internațional însărcinat cu asigurarea respectării acordului de pace, a început oficial luni cu citirea actului de acuzare, după mai multe amânări din decembrie, potrivit AFP.

Afectat de sancțiuni americane și britanice din cauza amenințărilor sale separatiste, președintele entității sârbe din Bosnia (RS, Republika Srpska) este acuzat că a promulgat în iulie 2023 două legi votate de parlamentul acestei entități și imediat anulate de Înaltul Reprezentant Christian Schmidt.

Aceste legi prevedeau că hotărârile Curții Constituționale bosniace și deciziile Înaltului Reprezentant nu vor mai fi aplicate în entitatea sârbă.

Milorad Dodik, în vârstă de 64 de ani, riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare și, dacă va fi condamnat, o interdicție automată a activităților politice.

Însă el a precizat deja că nu intenționează să accepte verdictul Curții de Stat bosniace din Sarajevo, unde are loc procesul.

Acesta este un proces fără precedent în Balcani împotriva unui politician care sfidează deciziile Înaltului Reprezentant.

Domnul Dodik a promulgat legile „deși era conștient că deciziile Înaltului Reprezentant sunt obligatorii, în conformitate cu puterile (.

.

.

) care îi sunt atribuite prin acordul de pace”, a explicat procurorul Gordana Bosiljcic în timpul audierii.

Liderul sârbilor bosniaci contestă „legitimitatea” lui Schmidt, un fost ministru german, de când și-a preluat postul în Bosnia, în august 2021, deoarece numirea sa nu a fost aprobată de Consiliul de Securitate al ONU.

„Acesta este un proces pur politic în care unii oameni sunt obligați să lucreze.

Acest proces nu este condus de către instanța de stat și nici de către procurorul general.

Este condus de altcineva”, a declarat Dodik presei la ieșirea din instanță.

Acest politician, care își cultivă cu grijă relațiile cu președintele rus Vladimir Putin și care a condus fără întrerupere RS din 2006, a susținut de la început că scopul acestui proces este de a pune capăt carierei sale politice.

El susține, de asemenea, că este judecat pentru „o faptă penală care nu există” în codul penal bosniac.

Inculparea sa a fost posibilă datorită intervenției lui Schmidt în legislație, în iulie, pentru a introduce infracțiunea de nerespectare a deciziilor Înaltului Reprezentant.

Lasă un răspuns