În general, când se lansează un telefon scump de vârf de gamă se comunică mai multe despre camere sau despre bateria care ține mult.
Lucrurile stau cu totul diferit pentru noile telefoane Galaxy S24 de la Samsung, lansate la mijloc de ianuarie, fiindcă s-a comunicat foarte mult pe noi funcții de AI generativ.
Aceasta pare să fie tendința pentru anii următori, se pare că și Apple lucrează intens în domeniul AI, iar marea întrebare este: vor cumpăra oamenii telefoane scumpe, motivați de promi siunea unor aplicații utile de Inteligență Artificială?Diverse soft-uri cu AI sunt prezente de câțiva ani pe smartphone-uri, fie că este vorba despre cele care modifică poze sau despre asistenții virtuali de la Google sau de la Apple.
Însă frenezia declanșată de succesul ChatGPT deschide un nou capitol de AI foarte performant și creativ – AI generativ – și în domeniul smartphone-urilor.
Inteligența artificială generativă (Generative AI) este o ramură a inteligenței artificiale care se concentrează pe crearea sau producerea de conținut nou, cum ar fi imagini, muzică sau text, prin intermediul algoritmilor și al modelelor de învățare automată.
Smartphone-urile nu se schimbă mult de la o generație la alta, iar unele schimbări, mai ales de design, sunt minime, pentru că dacă ar fi radicale de la an la an, costurile ar fi mari și există riscul de a supăra potențialii clienți sau fani ai mărcii.
„Bateria ține cu X ore mai mult”, „camera principală are senzor de Y MP”, „telefonul Z este cel mai subțire din lume”, „sticla este incredibil de rezistentă”, „procesorul este cu 20% mai rapid” – sunt câteva dintre lucrurile despre care comunică producătorii, când vorbesc despre noi modele „flagship”.
Producătorii caută moduri de a atrage clienții și de a se diferenția de concurență, iar succesul AI și fascinația creată în rândul publicului de ChatGPT reprezintă o ocazie bună de a testa reacția publicului „avid” de telefoane „fancy”.
La lansarea Galaxy S24, la mijloc de ianuarie, Samsung nu a vorbit cel mai mult despre noile camere, despre baterii sau despre design, ci despre noile funcții de AI generativ ale telefoanelor care, în funcție de model și versiune de stocare, costă de la 4.
200 lei (S24 simplu la 128 GB) și ajung la 8.
000 de lei (la S24 Ultra de 1 TB).
Ca niciodată la o lansare de Galaxy S, Samsung a insistat mult pe aplicațiile de AI care vor fi putea fi utilizate, printre altele, pentru modificarea fotografiilor, pentru traducere în timp real sau pentru căutare rapidă pe web.
Samsung a lansat o platformă de AI și promite multe aplicații utile, nu doar unele pentru amuzament.
Unele pot fi utilizate și fără conexiune web, ceea ce este un lucru foarte bun.
Există de ani buni diverse aplicații de AI pe telefoanele Samsung, însă compania promite ceva „fundamental diferit” datorită acestor modele de limbaj din domeniul AI.
Un exemplu este „Circle to Search”, o aplicație care îți permite să fotografiezi lucruri din lumea reală pentru a afla imediat mai multe despre obiectele pe care le încercuiești pe telefon.
Ești trimis imediat la rezultatele de pe Google.
O altă aplicație cu AI este una de traducere în timp real a convorbirilor telefonice, aplicație care este disponibilă în 13 limbi și Samsung promite că va fi, pe viitor și în limba română.
Această idee este interesantă mai ales fiindcă poate traduce în timp real discuții scrise pe aplicații precum WhatsApp sau Mesenger, ceea ce face mai simple discuțiile cu oameni cu care altfel ar fi fost mai complicat de vorbit.
Pe Galaxy S24 este prezentă și o funcție de sugestie de editare a pozelor, practic o funcție care să-ți dea idei despre ce ai putea modifica la o poză, pentru a fi, spre exemplu, mai „instagramabilă”.
Este disponibilă și o funcție de „editare creativă” prin care poți muta elemente sau persoane într-o poză și acel loc lăsat liber lăsat în poză de mutarea unui element este „umplut” automat de soft-ul de AI cu elemente create de la zero.
Poți schimba dimensiunea unor persoane din poză sau a unor clădiri, iar AI-ul pune apoi fundal potrivit.
O bună parte dintre aceste funcționalități de AI au fost dezvoltate de Google.
Pe unele le-a pus mai întâi și le-a testat pe telefoanele Pixel, modele care au însă o cotă redusă de piață.
Altele debutează acum pe seria S24.
Samsung, ajutată și de aplicațiile de AI dezvoltate de Google, dar și de propriile aplicații, vrea să încerce să concureze mai eficient cu Apple, companie ce a câștigat mult teren în ultimul an și a avut un ultim trimestru fantastic de bun în 2023.
Este o dovadă de curaj din partea Samsung să mizeze așa de mult în comunicare pe „pachetele” noi de aplicații de AI generativ.
Dacă va funcționa, vânzările vor merge bine, iar Samsung are un avans de 8-9 luni față de Apple, care ar putea la noile iPhone-uri să comunice mult pe domeniul de aplicații AI.
Clar că și alte brand-uri vor merge pe ideea de aplicații cu AI generativ care să fie amuzante, dar și utile.
Presa internațională a scris că Apple lucrează din plin la dezvoltarea unor funcții de AI, a cumpărat mai multe companii în ultimii ani, pentru a avea oamenii și tehnologia necesare și primele rezultate ar putea fi văzute la viitoarea generație a sistemului de operare iOS.
Anunțuri în acest sens ar putea veni la marea conferință anuală a dezvoltatorilor, în iunie.
Apple este în general foarte discretă cu planurile sale și nu a comunicat prea mult pe tema AI, în comparație cu Google, Microsoft sau Amazon.
Surse citate de Financial Times spun că cei de la Apple vor să pună aplicații de AI generativ pe iPhone, dar vor ca chatboții și alte aplicații de acel gen să ruleze pe soft-ul și pe hardware-ul telefonului, în loc să fie bazate pe servicii de cloud din centre de date.
Mai ales asistentul vocal Siri va primi – spun sursele – un update semnificativ, așa că va răspunde mult mai precis la mai multe interogări.
Siri are nevoie de un update serios, iar noile dezvoltări în domeniul AI aduc momentul ideal pentru un „salt” în calitate.
O bună parte dintre cei care-și iau telefon de peste 1.
000 de euro nu folosesc o mulțime dintre funcțiile disponibile pe el, la fel cum foarte mulți dintre cei care aveau telefoane Note scoteau destul de rar stylus-ul.
La fel, cei mai mulți oameni utilizează modul „Auto” la fotografii și numai cei răbdători și pasionați au timpul și cheful să „răsfoiască” meniuri de reglaje din aplicația camerei foto.
Evidentul că nu este nimic rău în asta, mai ales că au evoluat mult camerele foto și userii nici nu au nevoie să folosească toate opțiunile de pe noile telefoane.
A crescut mult și în România segmentul telefoanelor de peste 600 de euro, dar și cel super-premium, de peste 1.
000 de euro.
În lume se cumpără anul peste 1,2 miliarde de smartphone-uri, dar volumele scad de ani buni, iar românii cumpără anual în jur de 3,5 milioane de smartphone-uri din toate mărcile.
Sunt estimări cum că anul acesta se vor vinde în lume 100 de milioane de telefoane cu funcții de AI generativ, iar numărul va crește de la an la an.
Estimările ale Samsung România arată că piața telefoanelor premium din țară ar putea crește cu 15-20% anul acesta, aici fiind incluse telefoanele de peste 600 de euro.
Sunt șanse mari ca piața totală a telefoanelor premium să treacă de un milion de unități în premieră, ceea ce înseamnă că peste un sfert dintre telefoanele vândute în țară (toate mărcile) vor fi premium (preț de raft de peste 600 euro).
Nu trebuie uitat că oamenii țin tot mai mult telefoanele, le schimbă la aproape trei ani, la asta contribuind nu doar argumentele legate de prețul ridicat, ci și faptul că telefoanele sunt de calitate și soft-ul poate fi actualizat câțiva ani.
Vor fi aceste aplicații de AI generativ unul dintre factorii principali pentru cumpărarea unui telefon, alături de preț, marcă, camere foto și culoare? Probabil că în următoarele luni nu vor intra în top trei motive pentru a-ți lua un telefon vârf de gamă, însă ponderea lor va crește, mai ales dacă userii vor considera că le sunt utile aplicațiile de traducere instantanee sau soft-uri care introduc automat diverse elemente în fotografii.
Spre exemplu, ar fi de succes funcțiile care permit rapid mutarea diverselor elemente într-o poză.
O bună parte dintre modificări pot fi de ani buni făcute cu aplicații specializate, dar puțină lume are timpul și priceperea să stea mult timp în ele.
Dacă vor fi și mai simplu de făcut diverse editări, mulți useri vor fi dornici să le aplice.
Sunt încă la început de drum acestor aplicații de AI generativ pe telefoane, iar producătorii caută o așa numită „killer application”, o aplicație care să fie așa de grozavă și să aibă așa de mare succes, încât să-i facă pe oameni să spună: „îmi iau telefonul X și pentru a folosi acestă aplicație!”.
Va conta mult și dacă o serie de funcții de AI vor fi integrate în telefon, astfel încât să funcționeze foarte bine când nu este semnal bun sau când nu este chiar deloc, în zone mai izolateRămâne de văzut și dacă unele companii vor decide peste 2-3 ani că -o parte dintre aplicațiile noi de AI care acum sunt gratuite – vor fi contra cost, o discuție în acest sens fiind și cu aplicațiile propuse de Samsung, Introducerea unui „paywall” ar fi un mesaj foarte neplăcut pentru clienții care se vor fi obișnuit până atunci cu unele dintre aplicații.
Nu ar fi însă ceva nou, nu trebuie să uităm că stocarea în Google Photos a fost mulți ani gratuită, până în vara lui 2021.
Surse: Wall Street Journal, TechCrunch, The Verge, PC World, Ars Techinca, BBC, CNET, Reuters