Una dintre cele două avertizări de Cod galben de vreme rea este valabilă începând de duminică, 4 februarie, de la ora 14:00, până luni dimineață la ora 8:00.
Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona montană înaltă (la altitudini de peste 1500 m).
„În intervalul menționat, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar local în sudul Olteniei, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei, precum și la munte vor fi rafale de 55.
.
.
70 km/h.
În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.
Începând din orele serii, aria precipitațiilor moderate cantitativ (10.
.
.
15 l/mp) va cuprinde cea mai mare parte a zonei de munte.
Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1500 m va ninge”, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Cea de-a doua avertizare are următorul interval de valabilitate: 05 februarie, ora 08 – 05 februarie, ora 22; vizează intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării și precipitații moderate cantitativ la munte.
„Pe parcursul zilei de luni (5 februarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
La munte vor fi rafale de 70.
.
.
100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65.
.
.
75 km/h.
În Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55.
.
.
60 km/h.
În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15.
.
.
.
20 l/mp).
Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit.
Notă: La munte vântul va continua să prezinte intensificări și în zilele următoare, iar local și temporar și în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse”, conform specialiștilor ANM.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro