Arsenal – Liverpool, meci contând pentru etapa a 23-a din campinatul Angliei, este programat, duminică, 4 februarie, de la ora 18:30, pe Emirates Stadium din Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.
Arsenal şi Liverpool se întâlnesc în cel mai aşteptat meci al etapei a 23-a din Premier League, ambele echipe aflându-se în luptă pentru titlul de campioană a Angliei.
Arsenal este pe locul 3, cu 45 de puncte, la cinci în urma liderului Liverpool, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus în deplasare, în faţa lui Nottingham Forest, scor 2-1.
În acest interval, echipa lui Mikel Arteta a fost eliminată în turul al treilea din FA Cup (Cupa Angliei), chiar de către Liverpool, în faţa căreia a pierdut pe teren propriu, scor 0-2, la doar două săptămâni de la întâlnirea din campionat, de pe Anfield, în care s-a consemnat o remiză, scor 1-1.
În meciurile disputate acasă în acest campionat, Arsenal a înregistrat opt succese, două egaluri şi un eşec, iar golgheterul echipei este Bukayo Saka, cu şapte reuşite în Premier League.
De menţionat că, în acest sezon, Arsenal a suferit doar două înfrângeri pe Emirates Stadium, în toate competiţiile, una în derby-ul londonez cu West Ham United din campionat, scor 0-2, şi una în FA Cup (Cupa Angliei), 0-2 cu Liverpool („tunarii” vin după patru victorii şi un egal în ultimele cinci partide de pe teren propriu).
Liverpool este lider, cu 51 de puncte, cu cinci mai multe decât Manchester City, care are un meci mai puţin disputat, şi Arsenal, şi vine după trei victorii şi două rezultate de egalitate în ultimele cinci etape din Premier League, în cea mai recentă reuşind să se impună pe teren propriu, în faţa lui Chelsea, scor 4-1.
În această perioadă, echipa lui Jurgen Klopp s-a calificat în optimile de finală din FA Cup (Cupa Angliei), după ce le-a eliminat pe Arsenal, scor 2-0 în deplasare, în turul al treilea, şi pe Norwich, echipă din Championship (liga a doua), scor 5-2 acasă, în 16-imile de finală, dar şi în finala EFL Cup (Cupa Ligii Angliei), după 2-1 (a) şi 1-1 (d) cu Fulham.
Liverpool este lider şi într-un clasament al punctelor aduse din deplasare în actuala ediţie din Premier League, cu 22, acumulate după şase succese, patru remize şi un eşec, iar cel mai bun marcator al echipei este Mohamed Salah, cu 14 goluri în campionat.
Trebuie menţionat că Liverpool are cel mai bun atac (51 de goluri marcate, la fel ca Manchester City) şi cea mai bună apărare (19 goluri primite) din Premier League.
În meciul din tur, disputat pe 23 decembrie 2023, Liverpool a remizat pe teren propriu cu Arsenal, scor 1-1, după golurile marcate de Salah (29), respectiv, Gabriel (4).
Superbet oferă cota 1,60 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Arsenal – Liverpool.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol