Ministrul Luminiţa Odobescu: Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România

Spread the love

Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, în contextul în care este deschisă o investigaţie la adresa Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Şefa diplomaţiei române a participat, la Bruxelles, la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din UE (Gymnich).

„Faptul că nu vom mai lansa noi proceduri pentru contribuţii voluntare la UNRWA nu înseamnă că nu vom mai sprijini în continuare civilii palestinieni care se află într-o situaţie extrem, extrem de dificilă.

Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, pentru Guvernul României.

Şi acest lucru este foarte important să fie subliniat”, a spus Odobescu.

Ea a arătat că ţara noastră se va coordona, în acest dosar, cu partenerii.

„Am avut un schimb de opinii şi pe situaţia din Gaza şi poziţia României este cunoscută.

Am reiterat şi cu această ocazie importanţa coordonării strânse a eforturilor noastre, a eforturilor internaţionale, în vederea avansării către o pace durabilă în Orientul Mijlociu.

(.

.

.

) Cu privire la acuzaţiile la adresa unor angajaţi ai UNRWA, poziţia României este foarte clară – am susţinut importanţa unei investigaţii rapide şi serioase.

Până la finalizarea acestei investigaţii, Ministerul de Externe nu va lansa proceduri noi pentru contribuţii voluntare, dar nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România.

Acest lucru trebuie să fie foarte clar”, a subliniat Luminiţa Odobescu.

Ea a spus că, în acest moment, nu mai există solicitări către MAE ale unor cetăţeni români din regiune.

În urma acuzaţiilor israeliene potrivit cărora o parte din personal a participat la atacul Hamas din 7 octombrie, UE a anunţat că îşi va revizui sprijinul pentru UNRWA.

În timp ce unii consideră că aceasta este o măsură urgentă, alţii avertizează asupra unei pedepse colective împotriva poporului palestinian, a relatat vineri platforma media European Newsroom.

Citește și:

Lasă un răspuns