Jude Bellingham și Mason Greenwood au avut o altercație verbală în timpul meciului din etapa a 22-a din LaLiga, iar directorii ligii spaniole de fotbal au decis să apeleze la un expert în cititul pe buze pentru a stabili dacă mijlocașul celor de la Real Madrid i-a spus fotbalistului de la Getafe că este „violator”, anunță Relevo.
Expertul se va ocupa de analizarea cuvintelor exacte rostite de Bellingham.
În cazul în care comentariile se vor confirma, acesta va transmite cazul comisiei disciplinare a Federaţiei Spaniole de Fotbal.
Cei doi internaţionali englezi s-au duelat în timpul meciului câștigat de Real Madrid, joi, scor 2-0, iar scena a fost surprinsă de camerele de televiziune, care îl arată pe mijlocaşul Realului strigând injurii la adresa adversarului său.
După cum relatează AS şi conform imaginilor din social media, Jude Bellingham l-a numit pe Mason Greenwood „violator”.
Greenwood (22 de ani) a ajuns la Getafe sub formă de împrumut de la Manchester United în septembrie anul trecut, la şapte luni după ce acuzaţiile de violenţă domestică şi tentativă de viol împotriva partenerei sale au fost retrase.
Întâlnirea dintre Bellingham şi Greenwood a fost prima dintre doi jucători englezi în La Liga în ultimii 22 de ani, scrie News.
ro.
Jude Bellingham called Mason Greenwood a R*pist? 👀👏 pic.
twitter.
com/z1OTVsNZ6FJude Bellingham beefed with Mason Greenwood and no one talks about it 😭 pic.
twitter.
com/4gLdxP5uPQ