Ministru ungar: E important ca UDMR să aibă rezultate bune în alegeri și, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernarea de la Bucureşti / Ce spune despre AUR

Spread the love

Ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor, János Lázár, a declarat, într-un interviu acordat portalului Maszol.

ro, că este foarte important ca UDMR să aibă rezultate bune la alegerile europene, locale şi parlamentare din acest an şi, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernarea de la Bucureşti, conform hirado.

hu.

Ministrul din Cabinetul Viktor Orban a spus că Budapesta nu se amestecă în modul în care maghiarii din Transilvania îşi stabilesc propriul viitor, și îşi oferă doar ajutorul: „Maghiarii trebuie să îşi dea seama că noi nu putem vota în locul lor.

Nu pot să o facă nici politicienii UDMR, fiecare dispune de un vot, aşadar toţi cei care vor să îşi apere interesele naţionale trebuie să se prezinte la vot şi să-şi facă alegerea”.

El a spus că ştie că „se poate conta pe luciditatea UDMR, pe capacitatea sa de negociere, pe priceperea şi înţelepciunea politicienilor săi, iar uniunea, şi în special preşedintele Hunor Kelemen, este respectată în politică românească”.

„În ultimii 15 ani, maghiarii din Transilvania au produs o nouă generaţie de lideri politici care au autoritate şi prestigiu, inclusiv liderii locali, primarii, deputaţii, senatorii, membrii guvernului, o generaţie care are locul, rolul şi importanţa ei în politica românească”, a declarat János Lázár.

Întrebat despre speculaţiile din presa românească potrivit cărora ar putea exista un fel de cooperare între Fidesz şi formaţiunea naţionalistă românească AUR, în cadrul taberei conservatoare europene, ministrul ungar a spus că „este o greşeală gravă să se presupună că premierul Ungariei ar putea fi ocolit în spaţiul politic conservator”:„Cine este duşmanul maghiarilor, este duşmanul Ungariei, iar duşmanul UDMR este duşmanul Fidesz”, a declarat János Lázár, spunând că este pertinent ceea ce a fost formulat deja de Hunor Kelemen, şi anume că AUR este un pericol pentru maghiari.

„Maghiarii trebuie să-şi unească forţele pentru a încerca să împiedice, cu mijloacele de care dispun, înaintarea unui partid antimaghiar, de exemplu ajutând la consolidarea UDMR”, a subliniat politicianul Fidesz.

Ministrul de la Budapesta s-a referit și la aderarea României la Schengen, spunând că obiectivele majore ale preşedinţiei ungare a UE este „eliminarea tuturor obstacolelor”.

Lasă un răspuns