Ciucă: Nu a fost cazul să-i cer lui Iulian Dumitrescu să demisioneze. Am avut o discuţie şi a fost fără echivoc / Ce spune despre sumele enorme cheltuite de șeful CJ Prahova

Spread the love

Liderul Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, spune că nu a fost cazul să îi ceară prim-vicepreşedintelui Iulian Dumitrescu, preşedinte al CJ Prahova, cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii, să demisioneze din funcţiile deţinute în partid şi că a avut o discuţie cu Dumitrescu şi l-a lăsat pe acesta să ia propria decizie, ceea ce a şi făcut.

Ciucă a explicat că PNL „va proceda la fel şi de acum încolo, pentru a avea un act de justiţie cum se cuvine într-o ţară democratică”.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima TV, dacă acuzaţiile aduse prim-vicepreşedintelui PNL Iulian Dumitrescu vor afecta partidul în perspectiva alegerilor.

El a mai fost întrebat dacă i-a cerut lui Iulian Dumitrescu să demisioneze sau nu a mai fost cazul.

„Nu a fost cazul.

Am avut o discuţie cu dumnealui şi a fost fără echivoc, pentru că aşa este normal într-un partid democratic, să existe toate pârghiile astfel încât să îi lăsăm celui care este în situaţia respectivă să ia propria decizie.

Şi a luat-o, iar Partidul Naţional Liberal şi de aici înainte va proceda de aceeaşi manieră, pentru a avea un act de justiţie aşa cum se cuvine într-o ţară democratică”, a mai transmis Nicolae Ciucă, citat de News.

ro.

Întrebat dacă nu i se pare enormă suma de 600.

000 de euro cheltuită de liberalul Iulian Dumitrescu pe vacanţe şi shopping în doar 18 luni, Ciucă a evitat să comenteze:Întrebat dacă, în cazul în care vor mai fi lideri liberali vizaţi de anchete penale, ei vor demisiona din funcţiile deţinute în partid, preşedintele PNL a răspuns: “Aceasta este regulă, este o cutumă care s-a practicat.

Sigur, avem şi regulile de partid care prevăd că atunci când nu se ajunge la un astfel de demers, există codul de etică, statutul partidului şi atunci Birolul Politic Naţional se reuneşte şi ia o decizie vis-a-vis de persoana respectivă”.

De asemenea, Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă PNL va avea alt candidat pentru şefia Consiliului Judeţean Prahova.

„Aşa cum arată lucrurile acum, la nivelul partidului, urmează să desfăşurăm analizele pentru a avea un preşedinte de filială.

În cursul acestei săptămâni, la Birolul Politic Naţional am luat decizia ca preşedinţii de filială să candideze la una dintre funcţiile de la nivel local, fie că vorbim de preşedinte al Consiliului Judeţean, fie că vorbim de primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi atunci obligatoriu vom întreprinde demersurile pentru a putea să avem un nou şef la filială”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat, joi seară, pe Facebook, că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, „deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.

Iulian Dumitrescu a fost plasat joi sub control judiciar, fiind cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Potrivit procurorilor anticorupție, el ar fi primit de la un om de afaceri peste 16 milioane de lei, prin intermediul unor rude, anchetatorii formulând în cazul său şi acuzaţii de fals în declaraţiile de avere.

„Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc.

”, spun procurorii.

Lasă un răspuns