Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a prezentat scuze public, joi, că a ţinut secret faptul că suferă de cancer, precum şi spitalizarea sa, lipsa sa de transparenţă generând o imensă controversă în SUA, relatează agențiile de știri AFP, EFE şi Agerpres.
„Vreau să fiu foarte clar: nu am gestionat această (situaţie) în mod corespunzător (…) Ar fi trebuit să îl informez pe preşedinte despre diagnosticul meu de cancer (…).
Îmi asum întreaga responsabilitate şi prezint scuze colegilor şi americanilor”, a declarat el în cadrul primei conferinţe de presă după spitalizarea sa în secret pentru tratarea cancerului de prostată.
Austin a declarat că recentul său diagnostic de cancer l-a zguduit, dar că ar fi trebuit să-i informeze pe preşedintele Joe Biden şi publicul despre aceasta.
„Nu m-am descurcat bine”, a spus secretarul american al apărării, făcându-şi o „mea culpa” în public cu privire la modul în care a gestionat situaţia.
Lloyd Austin a spus că nu a cerut nimănui din echipa sa să ascundă de Casa Albă sau de public spitalizarea sa în ianuarie.
Defense Secretary Lloyd Austin apologized Thursday for not being more transparent when he received his prostate cancer diagnosis.
Spitalizarea sa a generat o enormă controversă, întrucât nici Austin şi nici echipa sa nu l-au informat pe Biden despre cele întâmplate până la 4 ianuarie, la trei zile după internare, iar Pentagonul a dat o declaraţie presei abia a doua zi, pe 5 ianuarie.
„Vreau să fie clar că nu a existat niciun vid de autoritate”, a spus Austin, care a precizat că încă simte dureri la un picior şi a spus că recuperarea sa „va dura ceva timp”.
„Nu voi fi pregătit pentru Jocurile Olimpice, dar mă voi face bine”, a glumit el.
Aceasta a determinat atât Pentagonul, cât şi Casa Albă să îşi revizuiască protocoalele de informare pentru a îmbunătăţi transparenţa şi pentru a asigura o mai bună cunoaştere a situaţiei în cazul oricărui transfer momentan de putere.
„În viitor, în cazul în care subsecretarul va trebui să-şi asume temporar funcţiile biroului meu, acesta şi mai multe birouri de la Casa Albă vor fi notificate imediat, inclusiv sala de criză („Situation Room”) şi principalii funcţionari, iar motivul transferului de atribuţii va fi specificat în scris”, a spus el.
Austin a promis să fie „cât mai transparent posibil”.
„Primul meu instinct a fost să păstrez totul în privat.
Nu cred că este o noutate faptul că sunt un tip destul de retras.
Dar am învăţat din această experienţă.
Acest tip de muncă înseamnă să pierzi o parte din intimitatea la care majoritatea dintre noi se aşteaptă”, a afirmat el.