HARTA abuzului în școli și universități. Clujul, pe locul doi în țară la numărul de cazuri. Mărturiile victimelor: „A dezbrăcat toată clasa”; „A fost bătută și sechestrată în facultate”.

Spread the love

  Asociaţia RISE Project a lansat „Harta hărţuirii sexuale în sistemul de învăţământ din România”.

Baza de date, sub forma unei hărţi interactive, cartografiază cazurile de abuz din România care au fost trăite de elevi şi studenţi începând cu anii 2000, până în prezent.

Harta reprezintă doar o parte din cazurile de hărţuire şi abuz sexual care au avut loc în şcolile din România, conform comunicatului asociației.

Cele mai multe abuzuri au rămas, însă, nereclamate.

  Majoritatea profesorilor care au fost trecuţi pe hartă încă predau, mulţi chiar în şcolile unde au comis abuzurile.

În total, au fost înregistrate 268 de cazuri, dintre care 45 au trecut prin instanţă în perioada 2017-2022, iar 25 de profesori au fost condamnaţi.

Alte 58 de cazuri nu au ajuns în instanţă, în schimb au fost documentate şi publicate în presă.

Din numărul total de cazuri raportate, 165 sunt colectate din mărturiile persoanelor care au completat formularul pus la dispoziţie pe site-ul riseproject.

ro.

Majoritatea victimelor sunt minore, peste 180 de profesori reclamaţi fiind din rândul cadrelor didactice care predau la clasele primare, gimnaziale şi în ciclul liceal.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în Bucureşti (70), urmat de judeţele Cluj, Iaşi, Maramureş şi Galaţi.

„Cea mai tânără victimă avea doar 7 ani, în timp ce vârstele profesorilor reclamaţi variază între 21 şi 80 de ani.

În ceea ce priveşte materiile predate de aceştia, cei mai mulţi abuzatori predau Educaţie Fizică (42), urmat de Matematică (23) şi Istorie (12).

De cele mai multe ori abuzatorii au fost bărbaţi, iar victimele au fost fete şi femei, însă au existat şi cazuri în care victimele au fost băieţi şi bărbaţi şi un singur caz în care abuzul a fost comis de o femeie.

Abuzurile s-au întâmplat atât online, cât şi în realitate în casa profesorului, în sala de clasă, în unitatea de învăţământ sau în maşina cadrului didactic.

 În majoritatea cazurilor, abuzatorii încercau să izoleze victimele şi le agresau fie în maşină, fie la finalul cursurilor când rămâneau singuri cu ele în clasă, fie în cabinetul lor personal din şcoală, dar au existat şi cazuri în care abuzurile erau comise în repetate rânduri în sala de clasă, de faţă cu ceilalţi elevi (avansuri, mângâieri pe picior, atingeri pe fund sau pe sâni, săruturi, jigniri şi injurii)”, transmite asociația.

 În județul Cluj, RISE Project a identificat 20 de cazuri de abuz sau hărțuire din partea unui dascăl, la școli sau facultăți, cele mai mult fiind în Cluj-Napoca.

„Catedra de Abuz” este primul proiect jurnalistic care a documentat fenomenul abuzului în sistemul de învăţământ românesc.

Timp de doi ani au fost publicate o serie de investigaţii care conţin mărturiile a zeci de studente care au povestit despre umilirea, hărţuirea şi abuzul psihic, fizic şi emoţional pe care l-au trăit în universitate.

Într-un caz chiar există o condamnare cu executare – la Școala Generală „Traian Dârjan” din Cluj-Napoca.

Fapta s-a petrecut în perioada 2009-2016, iar un instructor de dans în vârstă de 40 de ani a fost cercetat pentru trafic de minori.

Victimele sale aveau între 11 și 15 ani.

Conform sursei citate, instructorul de dans a violat ani la rând mai multe minore racolate pe Facebook folosind conturi false sau la preselecții organizate în școli.

„Alegea în special fete care proveneau din familii sărace sau dezorganizate, pe care le convingea că părinții lor nu sunt persoane de încredere.

Le promitea o carieră de succes.

În timpul violului, agresorul le amenința că o să sune la protecția copilului și că fetele o să fie luate din custodia părinților dacă refuză să întrețină relații sexuale, dacă îl reclamă și dacă refuză să producă materiale pornografice.

În prezent se află la închisoare”, explică cei de la RISE Cluj.

 Bărbatul a condamnat în prima instanță la 10 ani și 8 luni de închisoare, iar după ce a făcut apel, judecătorii i-au schimbat sentința în 10 ani de pușcărie.

De asemenea, instructorului i s-a interzis să desfășoare activități de instruire minorilor sub 15 ani și a trebuit să plătească daune morale de 10.

00 lei pentru fiecare victimă.

 Acesta a fost doar una dintre situațiile prezentate de RISE Project, și singurul caz dintre cele 20 care s-a încheiat cu o condamnare.

 Cu toate acestea, pe site-ul RISE, unde regăsim harta completă, jurnaliștii au publicat și alte mărturii cutremurătoare ale elevilor sau studenților din Cluj-Napoca, abuzați sau hărțuiți de profesori.

Redăm mai jos câteva dintre cazuri: Detalii despre toate cazurile din județul Cluj și din România găsiți pe site-ul RISE Project, la „Harta hărţuirii sexuale în sistemul de învăţământ din România”.

Unele dintre mărturiile RISE Project au fost publicate cu mențiunea următoare: „Volumul mare de mărturii primite de RISE nu a permis echipei mici a proiectului să investigheze fiecare caz în parte.

Le publicăm cu această mențiune, deoarece le considerăm relevante pentru a arăta amploarea fenomenului.

”În toate cazurile abuzatorii au profitat de poziţia de putere oferită de statutul de profesor pentru a comite abuzul, iar unii dintre ei au promis avere, note mai bune, promovarea examenelor şi beneficii în schimbul favorurilor sexuale sau a tăcerii victimei.

În cazul în care victimele refuzau sau doreau să anunţe autorităţile despre abuzurile la care sunt supuse, iar profesorii aflau, aceştia le ameninţau, pretindeau că au relaţii printre judecători sau că o să aibă probleme la şcoală sau în facultate.

 În cazul abuzurilor care au durat ani de zile, victimele au declarat că nu au vorbit cu nimeni din cauza fricii şi a ruşinii, dar şi din cauza statutului social al abuzatorului oferit de funcţia de profesor şi de frica de a nu fi denigrate şi marginalizate de comunitatea lor.

 „În timpul documentării am urmărit şi modul în care instanţa se raportează la incidentele de abuz.

Dintr-un total de 25 de cazuri în care s-a emis o decizie de condamnare, 17 s-au finalizat cu pedepse cu suspendare şi doar în 8 cazuri pedeapsa a fost cu executare.

Pe lângă asta, în unele situaţii judecătorii descriu faptele de abuz ca acte consimţite, chiar dacă victimele sunt minore”, transmit cei de la RIJE Project.

În ceea ce priveşte amploarea fenomenului hărţuirii sexuale în şcoli şi universităţi, cel mai extins studiu exploratoriu de până acum privind fenomenul hărţuirii în sistemul de învăţământ din România, realizat de RISE Project, în parteneriat cu Asociaţia ANAIS, arată că unul din doi elevi şi studenţi a trecut prin cel puţin o formă de hărţuire sexuală.

Dintre aceştia, 41% erau minori în momentul abuzului.

În cadrul proiectului Catedra de Abuz, RISE Project a lansat şi un formular prin care victimele pot reclama situaţiile pe care le-au trăit în unităţile de învăţământ din România.

Formularul rămâne deschis pentru completare, iar informaţiile furnizate vor fi înregistrate în „Harta hărţuirii sexuale în sistemul de învăţământ din România” periodic.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns