Președintele Concisliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost dus la audieri, joi după-amiază, la DNA – structura centrală.
De asemenea, sunt audiați de procuori și sora şi cumnatul lui Dumitrescu, în dosarul în care au fost făcute percheziţii inclusiv la locuința lui Dumitrescu, au declarat pentru HotNews.
ro surse judiciare.
UPDATE 17:15 Iulian Dumitrescu a fost dus la DNA, unde anterior au ajuns pentru audieri și sora și cumnatul acestuia.
DNA a anunțat joi că au fost făcute percheziţii la 19 adrese din Bucureşti, Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice, ancheta vizând suspiciuni privind săvârşirea, din 2020 şi până în prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.
ro că ar fi vizat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte al PNL și unul dintre cei mai influenți lideri din partid.
Iulian Dumitrescu ar fi suspectat de luare de mită și fals în declaraţii în legătură cu acordarea unui contract, iar procurorii au făcutpercheziții atât la sediul Consiliului Județean, cât și la locuința lui Dumitrescu dintr-un complex rezidențial din București, conform surselor citate.
Sursele menţionate au arătat că ancheta ar viza modul în care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil din judeţul Prahova.
Iulian Dumitrescu a reacționat printr-un mesaj postat pe Facebook, în care spune că va pune la dispoziția procurorilor toate informațiile și că nu se va „ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative”: