China a avertizat Ucraina că relațiile bilaterale dintre cele două țări s-ar putea deteriora în cazul în care Kievul desemnează companii chinezești drept „sponsori internaționali ai terorismului” ca urmare a afacerilor lor cu Rusia, scrie Reuters joi, citând două surse familiare cu discuțiile.
Cele două surse, care au făcut precizările sub condiția anonimității din cauza naturii sensibile a dosarului, afirmă că avertismentul a fost transmis Ucrainei luna trecută în timpul unei întrevederi între ambasadorul Chinei la Kiev și doi oficiali de rang înalt din guvernul ucrainean.
Ministerul chinez de externe, ambasada Chinei la Kiev și ministerul ucrainean de externe nu au dorit să comenteze informația pentru Reuters.
Beijingul menține relații apropiate cu Moscova și s-a abținut din a condamna invazia declanșată de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022, pretinzând că este „neutră” în acest conflict și oferindu-se să medieze tratative de pace.
Ucraina a desemnat 48 de companii străine, inclusiv 14 din China, ca fiind „sponsori internaționali ai terorismului”, afirmând că activitățile acestora ajută indirect sau contribuie la eforturile de război ale Moscovei.
„Ambasadorul a spus că toate acestea (n.
r.
situația cu ‘lista neagră’) ar putea avea un impact negativ asupra relațiilor noastre”, afirmă una dintre sursele celor de la Reuters, adăugând însă că ambasadorul nu a emis revendicări cu privire la înlăturarea companiilor de pe listă sau de altă natură.
A doua sursă sugerează însă că Beijingul ar putea folosi acest subiect în discuțiile privind cumpărarea de grâu ucrainean.
Înainte de începerea invaziei ruse pe scară largă China era cel mai mare partener comercial al Ucrainei și rămâne până în prezent un consumator important de grâu, ulei de floarea-soarelui și minereu de fier ucrainean.
Lista neagră întocmită de Kiev nu are implicații de natură juridică pentru companiile incluse pe ea însă Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, instituția ucraineană care o redactează, afirmă că ea reprezintă un „instrument puternic legat de reputație” al cărui obiectiv final este să convingă agenții economici să părăsească Rusia sau să își încheie afacerile făcute cu „țara agresoare”.
Printre companiile chineze incluse pe listă se numără China National Petroleum Corporation (CNPC), China Petrochemical Corporation (Sinopec Group) și China National Offshore Oil Corporation (CNOOC).
CNPC a declarat pentru Reuters că existența listei nu reprezintă o evoluție nouă, în timp ce celelalte două companii nu au dorit să ofere comentarii.
Deși China este pe larg văzută drept un aliat al Kremlinului, guvernul de la Kiev a avut grijă să nu stârnească furia regimului comunist de la Beijing și a lansat îndemnuri repetate ca acesta să se alăture eforturilor sale diplomatice în vederea încheierii ostilităților.
Datele comerciale publicate de autoritățile ucrainene arată că 30% din exporturile țării pe cale maritimă ajung în China prin culoarul de liberă trecere creat în Marea Neagră în august anul trecut, printre produsele exportate numărându-se hrană, metale și minereu de fier.
China are cele mai multe companii incluse pe „lista neagră” a Kievului, urmată de Statele Unite (8), Franța (4) și Germania (4).
Urmărește ultimele evoluții din a 708-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.
RO.