Turcia nu renunţă la intenţia de a cumpăra avioane Eurofighters, deşi negociază cu americanii pentru F-16, potrivit Reuters.
Turcia nu renunţă la intenţia de a cumpăra avioane Eurofighters.
Negocierile cu americanii continuă Turcia este în continuare interesată să cumpere 40 de avioane Eurofighter Typhoon, a declarat joi un oficial al ministerului turc al Apărării.
Asta deşi, recent, au avansat discuţiile cu SUA pentru vânzarea în valoare de 23 de miliarde de dolari a avioanelor de luptă F-16.
În noiembrie, Turcia a declarat că ţara este în discuţii cu Marea Britanie şi Spania pentru a cumpăra Typhoons.
La acea vreme, o sursă a ministerului turc al Apărării a declarat că discuţiile au început după ce Ankara a recunoscut că negoceirile cu americanii au intrat în impas.
Vezi mai multe articole din categoria externe Săptămâna trecută, administraţia preşedintelui american Joe Biden a notificat oficial Congresul despre intenţia sa de a continua procedura, notează Reuters.
Pentru a cumpăra avioane Eurofighter, Turcia are nevoie de aprobarea Germaniei.
„Suntem în continuare interesaţi, aşteptăm o abordare pozitivă a Germaniei, membru al consorţiului, în această problemă”, a spus oficialul.
Avioanele Eurofighter Typhoon sunt construite de un consorţiu din Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania.
Turcia doreşte să îşi modernizeze forţele aeriene, iar pe lângă achiziţii îşi dezvoltă propria aeronavă de luptă.