Actriţa Margot Robbie a reacţionat după ce ea şi regizoarea Greta Gerwig au fost omise din listele de nominalizări la două categorii majore pentru premiile Oscar, relatează joi PA Media și agenția DPA, citate de Agerpres.
„Nu ai cum să te simţi tristă când ştii că eşti atât de binecuvântată”’, a spus vedeta australiană în vârstă de 33 de ani, după ce a ratat o nominalizare în categoria ”cea mai bună actriţă”, dar i-a luat apărarea lui Gerwig, care a fost omisă din categoria „cel mai bun regizor”.
„Evident, cred că Greta ar trebui să fie nominalizată ca regizor”, a spus Robbie cu prilejul unei mese rotunde organizate de sindicatul SAG-AFTRA.
„Ceea ce a realizat ea, se întâmplă o singură dată în carieră, o singură dată în viaţă.
Chiar a realizat ceva.
Dar a fost un an incredibil pentru toate filmele”.
„Am plecat la drum ca să realizăm ceva care va schimba cultura, va afecta cultura, va avea un impact, şi am realizat deja o parte din asta, mai mult decât am visat vreodată că se va întâmpla (.
.
.
) E cu adevărat cea mai mare recompensă care ar putea ieşi din toate astea”.
Barbie a doborât o serie de recorduri impresionante la box office-ul mondial de anul trecut, garantându-i regizoarei Greta Gerwig un loc în istoria Hollywood-ului.
Grație succesului uriaș de care s-a bucurat Barbie, ea a devenit primul regizor de sex feminin cu un film care a doborât pragul de încasări de un miliard de dolari la box office.
Margot Robbie a mai spus că este „mai mult decât extaziată” că a obţinut opt nominalizări la Oscar, inclusiv în categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru America Ferrera, care interpretează rolul Gloria, şi pentru „cel mai bun actor în rol secundar”, nominalizare obţinută de Ryan Gosling, care îl interpretează pe Ken.
Chiar dacă nu a fost nominalizată pentru „cel mai bun regizor”, Gerwig a fost nominalizată, alături de soţul ei, Noah Baumbach, pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Iar Robbie, deși a ratat nominalizarea pentru „cea mai bună actriţă”, a obţinut în schimb recunoaştere ca producătoare a unui film nominalizat pentru „cel mai bun film” în condițiile în care a fost unul dintre producătorii executiv ai lungmetrajului.
Poți consulta AICI toate nominalizările anunțate de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului pentru gala Premiilor Oscar de anul acesta.
Anterior, Gosling a vorbit despre dezamăgirea pe care a simţit-o după ce Gerwig şi Robbie au fost omise în categoriile individuale.
„Nu există Ken fără Barbie şi nu există filmul Barbie fără Greta Gerwig şi Margot Robbie, cele două persoane cărora le datorăm acest film istoric, apreciat la nivel global”, a spus el.
„Nu ar fi fost posibilă premierea cuiva pentru acest film fără talentul, hotărârea şi geniul lor”, a mai afirmat Ryan Gosling.